BEST CLEANING EXPERTS SRL (CUI/CIF: 30216147) – firmă de curăţenie cu 35 de angajaţi şi afaceri de 3,37 milioane lei în 2021 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva SAGA FESTIVAL SRL (CUI/CIF: 42279335), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.31275/3/2022.
Înfiinţată în februarie 2020, societatea SAGA FESTIVAL SRL a fost administrată până în august 2022 de Răzvan Alexandru PELMUŞ, fiul unui inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), fost secretar MAI şi MAE – detalii AICI. Începând cu 22 august 2022, pentru un mandat de 4 ani, funcţia a fost preluată de olandezul Gerben Christian ROOS.
Pentru anul 2021, organizatorul evenimentului SAGA FESTIVAL a raportat un singur angajat, pierderi de 26.662.914 lei (venituri de 11.793.627 lei şi cheltuieli de 38.453.685 lei), datorii de 35.910.848 lei şi capitaluri proprii negative, de -28.165.199 lei.
În ultimele luni, SAGA FESTIVAL SRL a fost dată în judecată de mai mulţi parteneri de afaceri (creditori), unele procese le-a pierdut deja, demnă de semnalat fiind sentinţa din Dosarul nr.19736/301/2022, care „ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 59.772,53 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.1476 din 31.05.2022 la care se adaugă penalităţile contractuale de 0,5% pe zi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la scadenţa facturii până la data plăţii”. (sursa foto: facebook.com/SAGAFestivalOfficial)