Cererea de concordat preventiv depusă de Restaurantul OSCAR va fi judecată „de urgenţă”… pe 29 noiembrie 2023! Firma deţinută de soţii BÎRSAN a încheiat anul 2022 cu creanţe atât de mari încât s-ar putea crede că vinde foarte mult „pe caiet”

Pe data de 27 septembrie 2023, OSCAR EIGO FOOD SRL Iaşi (CUI/CIF: 39931390) – una din firmele prin care îşi desfăşoară activitatea (economică) Restaurantul OSCAR din Capitala Moldovei – a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, iar acest demers juridic a dus la constituirea Dosarului nr.5133/99/2023.

Deşi legea spune că astfel de cereri „se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi cu precădere”, Tribunalul Iaşi a programat primul termen de judecată… pe 29 noiembrie 2023. Este adevărat, există posibilitatea să fie modificat/devansat la cererea debitoarei.

Conform definiţiei din Legea 85/2014, concordatul preventiv este „un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află”.

Din moment ce a apelat la Legea 85/2014 (opţiunea „soft”), se înţelege că OSCAR EIGO FOOD SRL este «în dificultate financiară»… numai că rezultatele financiare din ultimii doi ani nu susţin această variantă.

Mai exact, societatea deţinută de Oana BÎRSAN şi Gabriel Ionel BÎRSAN (foto) a încheiat anul 2021 cu un profit net de 3.287.917 lei, la o cifră de afaceri de 11.812.455 lei, iar pentru 2022 a raportat 44 de angajaţi, profit net de 3.969.006 lei, la o cifră de afaceri de 16.206.146 lei, datorii de 2.018.808 lei şi active circulante de 5.462.410 lei, din care 990.554 lei în casă şi conturi… plus creanţe de 4.174.588 lei, surprinzător de mari pentru un restaurant şi cu o evoluţie dubioasă în 2021-2022!

OSCAR EIGO FOOD SRL nu figurează pe site-ul ANAF cu datorii la stat… dar nici pe „lista albă” a societăţilor fără obligaţii restante la bugetele de stat. În schimb, OSCAR FOOD SRL Iaşi (CUI/CIF: 35865811), o altă firmă deţinută de cei doi BÎRSAN, „se laudă” cu restanţe fiscale de 270.492 lei (la 30 iunie 2023), sumă care include o componentă majoritară de stopaj la sursă. (sursa foto: facebook.com/gabi.birsan.98)