Cererea de insolvenţă depusă de Primăria Gârcina împotriva „drujbarului” NEDYMON COM a prins programare în ultima zi a lunii ianuarie 2023

Pe data de 29 noiembrie 2022, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA GÂRCINA (Primăria Gârcina din judeţul Neamţ) a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva NEDYMON COM SRL Vădurele/Alexandru cel Bun (CUI/CIF: 17366856), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.4268/103/2022.

Tribunalul Neamţ – instanţă care nu dă la fugă, dar nici o lălăie exagerat – a reuşit să programeze primul termen de judecată în ultima zi a lunii ianuarie 2023.

Înfiinţată în 2005, societatea NEDYMON COM SRL este deţinută şi administrată de Eduard-Ioan ICHIM, iar pentru anul 2021 a raportat 26 de angajaţi, profit net de 948.659 lei, la o cifră de afaceri de 9.135.669 lei, datorii de 2.890.001 lei şi active cirulante de 3.184.475 lei, din care creanţe de 2.239.773 lei.

În luna martie 2022, firma lui ICHIM a câştigat o licitaţie pentru „masă lemnoasă provenită din produse principale şi accidentale de pe terenurile cu vegetaţie forestieră proprietatea Comunei Gârcina” – AICI. (sursa foto: facebook.com – Nedymon com srl)