Pe 7 februarie 2023, RADU MACCHINE SRL Focşani (CUI/CIF: 30219119) a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva GIROSIL MASTER CONSTRUCT SRL Beclean (CUI/CIF: 17288049) – Dosar nr.554/62/2023, iar CAVILAS CONSTRUCT SRL Braşov (CUI/CIF: 18468021) şi APRECON UTIL INVEST SRL Vadu Săpat (CUI/CIF: 37771128) au solicitat – pe 1 februarie 2023, respectiv 9 februarie 2023 – aplicarea Legii 85/2014 împotriva GUNVOR GROUP SRL Braşov (CUI/CIF: 33500401) – Dosar nr.459/62/2023 şi Dosar nr.611/62/2023.
În cazul GIROSIL MASTER CONSTRUCT SRL, instanţa a programat primul termen de judecată pe 22 februarie 2023, zi în care s-a pronunţat o amânare de o lună (pentru 22 martie 2023), cu menţiunea că presupusa creditoare RADU MACCHINE SRL este obligată să depună o cauţiune reprezentând 10% din valoarea creanţei solicitate, respectiv suma de 23.270,82 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea măsurii.
Deţinută şi administrată de Virgil MARDALE, societatea GIROSIL MASTER CONSTRUCT SRL a raportat pentru 2021 un număr mediu de 44 angajaţi, profit net de 58.881 lei, la o cifră de afaceri de 10.003.686 lei, datorii de 7.841.087 lei şi active circulante de 5.366.227 lei, din care creanţe de 3.275.156 lei.
La GUNVOR GROUP SRL, instanţa a fost ceva mai „generoasă” şi a programat primul termen de judecată pe 14 martie 2023 pentru ambele dosare.
Înfiinţată în 2014 cu sediul social iniţial în Brăila (mutat la Braşov în 2016), firma de construcţii GUNVOR GROUP SRL îl are ca unic asociat şi administrator pe Marian Florin CRĂCIUN şi în 2021, cu 13 angajaţi, a înregistrat un profit net de 19.615 lei şi o cifră de afaceri de 3.178.599 lei. Exerciţiul financiar a fost încheiat cu datorii de 3.868.922 lei şi active circulante de 3.451.593 lei… din care 1.227.149 lei în casă şi conturi la bănci. (sursa foto: girosil.ro)