CESAMUR CONSTRUCT s-a cerut în insolvenţă/faliment… la o lună după ce a fost vândută! Fostul patron URDEA mai are două firme

Ieri, 27 august 2019, CESAMUR CONSTRUCT SRL Oradea (CUI/CIF: 33253816), societate deţinută şi administrată până în urmă cu vreo lună de Vlad-Mircea URDEA, s-a cerut în insolvenţă sau poate chiar direct în faliment, iar acest demers juridic a dus la constituirea Dosarului nr.2589/111/2019, pentru care Tribunalul Bihor încă nu a stabilit primul termen de judecată.

În 2018, cu 12 angajaţi, CESAMUR CONSTRUCT SRL a obţinut un profit net de 24.032 lei, la o cifră de afaceri de 3.383.070 lei, şi a încheiat exerciţiul financiar cu active imobilizate de 193.101 lei, active circulante de 1.910.167 lei şi datorii de 1.767.241 lei (în creştere cu aproape un milion lei).




Devenit unic asociat şi administrator în martie 2017, Vlad-Mircea URDEA s-a lepădat de firmă la finalul lunii iulie, în două etape (majorare de capital social şi apoi cesiune părţi sociale), când CESAMUR CONSTRUCT SRL a fost preluată (în acte) de Constantin-Ştefan CRAINIC, un individ din satul Amaţi, judeţul Satu Mare. Cererea de aplicare a Legii 85/2014 (cel mai probabil de faliment) depusă la doar o lună de la schimbarea patronatului sugerează că tranzacţia a fost efectuată doar „pentru a se pierde urma” celor vinovaţi de ajungerea în incapacitate de plată.

Fostul patron Vlad-Mircea URDEA mai figurează ca asociat şi administrator la două firme active: MIRAUR COMEXIM SRL (CUI/CIF: 3297918) şi UVMEC CONSTRUCT SRL (CUI/CIF: 38621579), ambele cu sediul social în Oradea. (sursa foto: facebook.com/cesamurconstruct)