CONCEPT CAR SERVICE VEST s-a cerut în insolvenţă

Deţinută de Daniel TĂNASE şi Roberto Ionuţ TĂNASE, societatea CONCEPT CAR SERVICE VEST SRL Bucureşti (CUI/CIF: 26302100), înfiinţată în decembrie 2019, a înregistrat profit în toţi cei 9 ani de activitate (2010-2018), anul trecut reuşind un plus net de 723.145 lei şi o cifră de afaceri de 9.122.830 lei, rezultate obţinute cu 61 de angajaţi. La 31 decembrie 2019, service-ul bucureştean înregistra datorii de 4.251.607 lei şi active circulante de 4.622.137 lei, din care creanţe de 3.169.992 lei.

Probabil din cauza plăţilor întârziate ale unor companii de asigurări, CONCEPT CAR SERVICE VEST SRL nu şi-a mai putut achita obligaţiile financiare asumate şi, astfel, a ajuns în situaţia de a figura cu obligaţii restante la bugetele de stat – 472.124 lei la 30 iunie 2019, conform site anaf.ro.

Confruntată cu perspectiva executărilor silite, CONCEPT CAR SERVICE VEST SRL a apelat la „colacul de salvare” Legea 85/2014 şi ieri, 2 octombrie 2019, a depus o cerere de intrare în insolvenţă, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.29429/3/2019. Tribunalul Bucureşti a programat primul termen de judecată pe 10 octombrie 2019. (sursa foto: facebook.com/ConceptCarServiceVest)