Pe data de 28 mai 2025, Tribunalul Bihor a admis cererea debitoarei VALCRIS ASCENSOARE COMERŢ SRL Nojorid (CUI/CIF: 30885370) şi a dispus deschiderea procedurii de concordat preventiv, iar în funcţia de administrator concordatar (provizoriu) a numit practicianul CII SĂLĂJAN GABRIEL COSMIN – Dosar nr.1689/111/2025.
Înfiinţată în noiembrie 2012, societatea VALCRIS ASCENSOARE COMERŢ SRL este administrată de Adrian Ionuţ DUMITER (foto), care deţine şi 50% din capitalul social, iar în ultimii doi ani a înregistrat pierderi cumulate de peste 8 milioane lei.
Pentru anul 2024, VALCRIS ASCENSOARE COMERŢ SRL a raportat 38 de angajaţi, pierderi de 2.495.177 lei, la o cifră de afaceri de 16.586.368 lei, datorii de 29.152.254 lei (maxim istoric) şi capitaluri proprii negative, de -7.433.158 lei.

(sursa foto/tabel: ListaFirme.ro)
Conform site-ului ANAF, firma bihoreană înregistra la data de 31 martie 2025 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 1.230.764 lei, sumă care include o componentă semnificativă (peste 40%) de stopaj la sursă.
Demn de semnalat este şi faptul că, în august 2024, VALCRIS ASCENSOARE COMERŢ SRL a încheiat un contract de cesiune cu COM DIVERS AUTO RO SA Bascov (CUI/CIF: 6833743) pentru un apartament (plus garaj) într-un bloc în construcţie din Complex „Opera Residence” Năvodari.
Surprinzător este faptul că preţul declarat al cesiunii a fost de 220.000 euro, în condiţiile în care VALCRIS ASCENSOARE COMERŢ SRL a achitat un avans 308.301,73 euro, din preţul total de 375.000 euro. (sursa foto: facebook.com/dumiter.adrianionut)












