CONDAMNAT SĂ PLĂTEASCĂ: Austriacul DIETMAR FOLLER de la TERMOSERVICE

Societatea TERMOSERVICE SRL Piteşti (CUI/CIF: 2657105) a fost înfiinţată în decembrie 1992, s-a ocupat de „fabricarea echipamentelor industriale de ventilaţie” (Cod CAEN 2923), iar ultimul bilanţ depus la Fisc este din 2005, an încheiat cu pierderi de 1.104.735 lei, la o cifră de afaceri de 1.459.196 lei, datorii de 303.977 lei, active imobilizate de 37.517 lei, faţă de 2.195.420 lei în anul anterior, şi active circulante de 1.893.600 lei.

În mai 2019, TERMOSERVICE SRL a intrat direct în faliment, la cererea Fiscului, care a invocat obligaţii fiscale neachitate de 237.024 lei, aceasta fiind şi singura creanţă înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.

Pentru că nu a intrat în posesia documentelor contabile, lichidatorul judiciar PROJURIDIC IPURL a formulat cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale împotriva fostului administrator al debitoarei, austriacul Dietmar FOLLER (foto).

Judecătorul sindic Mihaela UNGUREANU de la Tribunalul Comercial Argeş a fost de acord cu solicitarea lichidatorului judiciar şi a pronunţat următoarea sentinţă:

Obligă pârâtul (Dietmar FOLLER – n.r.) să suporte din averea proprie şi să aducă la masa credală a debitoarei suma de 237.024 lei, reprezentând întregul pasiv al debitoarei

Sentinţa din Dosarul nr.119/1259/2019/a1 putea fi atacată cu apel în 7 zile de la publicarea în BPI, dar portal.just.ro nu menţionează o astfel de acţiune… şi au trecut câteva luni de la publicare, ceea ce înseamnă că decizia a rămas definitivă.

Sexagenarul austriac Dietmar FOLLER figurează şi la ora actuală ca administrator la MUGUR SRL Piteşti (CUI/CIF: 144103), societate declarată INACTIVĂ de către ANAF încă din 2009, dar care apare „în funcţiune” la Registrul Comerţului. (facebook.com/dietmar.foller)