Îl ştiţi pe Remus Adrian BORZA? Sigur îl ştiţi după faţă, chiar dacă numele vă pare necunoscut. E tipul acela mic şi negricios care se laudă că a salvat HIDROELECTRICA de „băieţii deştepţi” din energie, motiv pentru care a încasat un vagon de bani. Acum e deputat! Serios, nici eu nu am crezut când l-am găsit pe cdep.ro, mi-am imaginat că au spart unii site-ul şi au făcut o glumă… dar nu.
A fost ales deputat (ALDE) de braşoveni. BORZA nu are nicio legătură cu Braşovul (are casă şi apartament în Bucureşti şi Ilfov, este implicat în afacerile POLISANO din Sibiu), dar acolo l-a pus Tăriceanu pe listă. Şi ce l-a recomandat pe acest individ pentru fotoliul de parlamentar?
Îl recomandă faptul că este deja condamnat. Cu suspendare, dar definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Povestea este prezentată AICI, dar, în mare, e aşa: firma lui Remus Adrian BORZA (luna trecută a împlinit 44 de ani) şi Nicoleta MUNTEANU (38 de ani), numită EURO INSOL SPRL, a fost desemnată administrator judiciar la insolvenţa HIDROELECTRICA SA. În cazul dosarului de insolvenţă au apărut procese cu unii creditori, care au contestat sumele înscrise în tabel, iar pentru susţinerea acestor dispute juridice era nevoie de avocaţi. Iar BORZA şi MUNTEANU au desemnat să se ocupe de unele din aceste procese… firma lor de avocatură – BORZA ŞI ASOCIAŢII, golănie prin care „REMUS BORZA a realizat pentru sine şi colega lui, în mod direct, un folos material în cuantum de 559.843,11 lei„.
Teoretic, probabil şi oficial, BORZA nu se va mai implica în activităţile EURO INSOL SPRL sau ale firmei de avocatură, pentru că are program la Camera Deputaţilor, iar asta înseamnă că renunţă la venituri de aproape 220.000 lei/lună pentru o sinecură de 5.000 lei/lună! Nu crede nimeni aşa ceva, mai degrabă cred că sunt îngroziţi cei de la CITR sau MANAGEMENT LICHIDARE REORGANIZARE la posibilitatea de a nu mai prinde insolvenţe bănoase, acestea urmând să fie atribuite firmei domnului parlamentar.
Suma de 220.000 lei/lună nu este scoasă din burtă, ci apare în declaraţiile de avere. Astfel, în declaraţia din octombrie 2016, depusă în calitate de candidat, condamnatul BORZA precizează că a obţinut din activităţi independente:
- 2.339.542 lei de la EURO INSOL SPRL
- 288.395 lei de la SCA BORZA ŞI ASOCIAŢII
Conform regulilor de completare pentru aceste documente, veniturile se referă la anul fiscal anterior – 2015, în acest caz. Surprinzător este faptul că şi în declaraţia din ianuarie 2017 apar aceleaşi sume („la leu”), ceea ce sugerează că există o eroare. Probabil intenţionată. BORZA nu a copiat, din neştiinţă, declaraţia veche, pentru că în rest apar modificări (la active şi plasamente). Şi chiar e greu de crezut că a obţinut EXACT aceleaşi sume în doi ani consecutivi. Mai degrabă, proaspătul deputat încearcă să ne prostească şi să nu prezinte veniturile din 2016. În declaraţia următoare – care va fi depusă în 2018, dacă nu apar modificări semnificative pe parcurs – va prezenta veniturile din 2017, aşa că cele de anul trecut vor fi sărite. În 2016 a ieşit din insolvenţă HIDROELECTRICA SA şi e posibil ca după acest eveniment să fi fost acordat onorariul de succes, plus eventualele comisioane, adică sume de ordinul milioanelor de euro. Şi nu e mai bine să nu ştie lumea câţi bani a încasat BORZA în urma acestui dosar?!
Interesant este că Remus Adrian BORZA nu deţine active sau plasamente extraordinar de mari, în schimb are ceasuri de 200.000 de euro şi tablouri de 100.000 de euro… plus o „căsuţă” de 530 mp, în Chitila (Ilfov). Totuşi, la finalul anului trecut a dat o lovitură şi a primit acţiuni în valoare de 6.030.000 lei la POLISANO PHARMACEUTICALS SA Sibiu (CUI: 15849900), reprezentând compensarea unei creanţe reale, lichide şi exigibile în valoare de 5.962.500 lei şi plata sumei de 67.500 lei. Exact aceeaşi sumă şi structură se înregistrează şi la Nicoleta MUNTEANU, astfel că la ora actuală cei doi deţin câte 6,977% din capitalul social.
În ceea ce priveşte aşa-zisa compensare a acelei creanţe, există şi aici o problemă: în declaraţia din 21 octombrie 2016 nu se pomeneşte nimic de vreun împrumut acordat de condamnatul BORZA firmei din Sibiu! (sursa foto: hotinfo.ro)