CONS CRATIMA STRUCTURĂ: Datoriile acumulate de foştii patroni TRIFON au fost puse în cârca unei „necăjite”. Firma a fost radiată… deşi este asociat şi administrator la 15 societăţi

CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL (CUI/CIF: 34461580) a fost înfiinţată în mai 2015 de Bianca Sorana TRIFON şi Mihai TRIFON, cu sediul social în comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş.

La sfârşitul anului 2017, societatea bănăţeană contestă în instanţă o executare demarată de Fisc, dar pierde procesul atât la Judecătoria Timişoara, cât şi la Tribunalul Timiş (Dosar nr.32539/325/2017). Acest proces arată că agentul economic CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL avea datorii la stat acumulate în „perioada TRIFON”.

În ianuarie-februarie 2018, în două etape (majorare de capital social şi cesiune părţi sociale), firma a fost preluată de Alexandra-Nicoleta DRĂGHICI, iar sediul social a fost mutat în Bucureşti. De fapt, firma a fost trecută pe numele acestei persoane – care oficial domiciliază în localitatea Dărăşti din Ilfov – prin intermediul Grupării FRĂŢICĂ (detalii AICI).

La scurt timp după această „schimbare de patronat”, o societate dubioasă solicită insolvenţa CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL, pentru o presupusă datorie de 71.299,53 lei. Am spus „societate dubioasă” pentru că e vorba de ALPHAVILLE POWER SRL Bucureşti (CUI/CIF: 5985422), fosta PITICOT PROD SRL, firmă vândută de două ori în anul 2017 şi care a fost declarată INACTIVĂ de către ANAF în 2018.

Pentru că ALPHAVILLE POWER SRL a solicitat aplicarea Legii 85/2014 la mai puţin de 6 luni de la schimbarea sediului social, Dosarul de insolvenţă nr.1756/30/2018 a fost judecat la Tribunalul Timiş şi a fost închis la mai puţin de un an de la înregistrarea cererii introductive.

La masa credală, în afară de fosta PITICOT PROD SRL, s-a mai înscris doar Fiscul, cu 774.552 lei – restanţă care în cea mai mare parte, dacă nu chiar în totalitate, provine din „perioada TRIFON”.




„S-au aliniat astrele” împotriva „necăjitei” din Ilfov

Pentru că nu s-a depus niciun document la dosar… şi probabil pentru că „aşa erau făcute cărţile”, s-a trecut rapid la faliment, iar procedura a fost închisă pe 21 martie 2019… nu înainte ca Fiscul, prin DGRFP Bucureşti, să formuleze cerere de atragere a răspunderii personale… împotriva pârâtei Alexandra-Nicoleta DRĂGHICI.

Demn de semnalat este faptul că administratorul judiciar C.I.I. DERSCANU ADINA-ELENA (din Bucureşti), devenit ulterior lichidator judiciar, nu a precizat în niciun document că Alexandra-Nicoleta DRĂGHICI a devenit administrator pe 30 ianuarie 2018… deşi a semnalat faptul că societatea a avut sediul social în altă parte până cu puţin înainte de intrarea în insolvenţă.

Mai mult, nici Fiscul, care s-a judecat cu firma celor doi TRIFON (prin DGRFP Timişoara, e adevărat), nu s-a deranjat să prezinte în instanţă situaţia reală a administratorilor debitoarei, peferând să bifeze o acţiune de atragere a răspunderii care nu va duce la recuperarea vreunui leu.

Şi parcă pentru a demonstra că s-a dorit doar găsirea unui ţap ispăşitor şi radierea cât mai rapidă a firmei, Tribunalul Timiş a publicat pe potalul instanţelor o citaţie (AICI) în care spune aşa: „DRAGHICI ALEXANDRA NICOLETA, cu ultimul domiciliu în TIMIŞOARA„. În realitate, această persoană nu a locuit niciodată în Timişoara.

În aceste condiţii, nu e de mirare că judecătorul sindic Casiana TODOR a decis ca „pasivul debitoarei, aşa cum este el evidenţiat în tabelul definitiv de creanţe, să fie suportat de către pârâtă, din averea personală”. Altfel spus, Alexandra-Nicoleta DRĂGHICI ar trebui să plăteacă datoriile de 845.851,53 lei… acumulate în „perioada TRIFON”.




Incompetenţă sau rea-credinţă la practicianul C.I.I. DERSCANU ADINA-ELENA

După cum am arătat în acest articol, urmare a închiderii procedurii de faliment şi radierii CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL, s-a ajuns în situaţia ca o firmă RADIATĂ să fie ADMINISTRATOR la 14 societăţi în funcţiune!

Vina pentru această situaţie îi aparţine administratorului/lichidatorului judiciar C.I.I. DERSCANU ADINA-ELENA, care nu a verificat la Registrul Comerţului situaţia debitoarei CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL.

Practicianul spune face următoarele afirmaţii în raportul prin care a propus închiderea procedurii: „în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat şi nici disponibilităţi băneşti care să asigure acoperirea masei credale şi a cheltuielilor de procedură” (…) „nu mai sunt alte demersuri de efectuat în prezenta cauză, lichidatorul judiciar achitându-se de toate atribuţiile dispuse în sarcina sa”.

În realitate, CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL deţinea şi mai deţine şi acum (teoretic, că practic e radiată) părţi sociale la mai multe societăţi. La ora actuală, conform Registrulului Comerţului, firma radiată CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL este asociat la:

  • ANGHILLA OMEGAFRESH SRL (CUI/CIF: 36978100) – funcţiune
  • COST DESIGN GRES SRL (Cui/CIF: 25109411) – lichidare
  • DRIVER EIGHT SRL (CUI/CIF: 37870652) – funcţiune
  • DRIVER NINE ELEVEN SRL (CUI/CIF. 37870660) – funcţiune
  • DRIVER SEVEN SRL (CUI/CIF: 37873020) – funcţiune
  • DRIVER SIX SRL (CUI/CIF: 37870644) – funcţiune
  • ELECTRIC DRIVE SRL (CUI/CIF: 37817586) – funcţiune
  • FABRICA DE RULOURI SRL (CUI/CIF: 28166330) – lichidare
  • FAST FASHION BRAND SRL (CUI/CIF: 39184375) – insolvenţă
  • LAGICA INVEST SRL (CUI/CIF: 32159684) – întrerupere temporară de activitate
  • OBREGON SRL (CUI/CIF: 32876255) – funcţiune
  • ROYAL FRESH SRL (CUI/CIF: 34055051) – faliment
  • SANDY’S EXPERT DESIGN SRL (CUI/CIF: 24760798) – funcţiune
  • SWISSLITE INTERNATIONAL SRL (CUI/CIF: 18927450) – lichidare
  • TMD SOFT CONSULTING SRL (CUI/CIF: 16817028) – funcţiune

Cu oricâtă îngăduinţă sau milă am privi practicianul C.I.I. DERSCANU ADINA-ELENA, este clar că a greşit propunând închiderea procedurii de falimentDacă a greşit intenţionat sau nu… parcă nici nu mai contează!

NOTĂ:

Am sesizat ONRC cu privire la faptul că 14 firme în funcţiune sunt administrate de o firmă radiată. Am primit un fel de răspuns, nişte paragrafe din legi… şi precizarea că „la cererea oricărei persoane interesate, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii în cazul în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni”! Deduc că Registrul Comerţului nu va efectua niciun demers „din proprie iniţiativă”.

O să trimit o informare/sesizare şi către Fisc şi ANTIFRAUDĂ cu privire la situaţia CONS CRATIMA STRUCTURĂ SRL şi a firmelor la care figurează ca asociat/administrator… măcar să nu se repete „istoria” şi la CONS CRATIMA MONTAJ SRL Dumbrăviţa (CUI/CIF: 33411827)!