Constructor de insolvenţe format la… „Şcoala de gangsteri de la Vicov”

Ioan Adrian HOMAN are 43 de ani, este născut în Rădăuţi şi figureză cu domiciliul în comuna Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava, dar pe contul de Facebook susţine că trăieşte în Mogoşoaia (Ilfov), ceea ce probabil e adevarat, ţinând cont de afacerile în care este implicat.

Este prezentat ca un „băiat bun” încă din 2007, în povestirea „Şcoala de gangsteri de la Vicov„, publicată pe site-ul poezia.ro. Acolo se spune că lui Ioan Adrian HOMAN i se spunea „Gaia” şi „nu avea scrupule: şi-a prădat chiar soţia din Germania, cu care are un copil„. De atunci au trecut mulţi ani, iar suceveanul pare că şi-a schimbat doar părul, nu şi năravul.

În anul 2008 a înfiinţat firma de construcţii GRUPOHOMAN SRL (CUI: 24353808), cu sediul social în Cluj-Napoca. Nu a desfăşurat activitate până în 2013, an în care a mutat sediul social la Bucureşti şi a raportat o cifră de afaceri de 385.684 lei, un profit net de 146.541 lei şi datorii de 746.748 lei.

În 2014 „a rupt piaţa”, exerciţiul financiar fiind încheiat cu pierderi de 1,08 milioane lei la o cifră de afaceri de 1,22 milioane lei, şi datorii de 4,13 milioane lei. În iulie 2015 a intrat în insolvenţă la cererea creditorului SW UMWELTTECHNIK ROMÂNIA SRL, iar în decembrie 2016 s-a trecut la faliment – Dosarul nr.13394/3/2015. Conform tabelului definitiv consolidat al creanţelor, publicat de lichidatorul judiciar BNS INSOLVENCY IPURL (Nicoleta Sofia BERNEANU) pe 26 mai 2017, datoriile GRUPOHOMAN SRL se ridică la 1.848.772,27 lei.

În martie 2015, când situaţia GRUPOHOMAN SRL era clară, Ioan Adrian HOMAN înfiinţează HOMPREST SRL (CUI: 34243926), iniţial cu sediul social în Bucureşti, în 2016 mutat în Voluntari (Ilfov), iar în 2017 readus în Capitală. Pentru că era unic asociat la cealaltă ţeapă, „Gaia” s-a asociat în această firmă cu Adrian-Bogdan STĂNESCU (25 de ani), individ cu domiciliul declarat în Călăraşi.

La doar nouă luni de la înfiinţare, pe 14 decembrie 2015, creditorul BLUEBELL SECURITY FORCE SRL Târgovişte (CUI: 31108160) solicită deschidrea procedurii de insolvenţă împotriva HOMPREST SRL. Abia pe 28 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi a numit practicianul AA TOTAL INSOLVENCY IPURL (Ioan NISTOR MANDACHE) în funcţia de administrator judiciar provizoriu – Dosar nr.45561/3/2015.

În cadrul procedurii, data de 11 august 2017 este termen limită de înscriere la masa credală, iar prima Adunare a Creditorilor este programată pe 6 septembrie 2017, ora 15:00, la sediul administratorului judiciar. HOMPREST SRL a atacat sentinţa de deschidere a procedurii cu apel, dar deocamdată dosarul nici nu a fost înregistrat la Curtea de Apel.

Probabil anticipând decizia Tribunalului Bucureşti, în luna februarie a acestui an Ioan Adrian HOMAN a mai înfiinţat o firmă de construcţii – HOMSTRADE SRL Bucureşti (CUI: 37072014). Prin urmare nu va fi nicio problemă dacă apelul va fi respins sau dacă HOMPREST SRL va trece la faliment – „Gaia” are soluţie de back-up.

Interesant este faptul că, la un moment dat, „Gaia” a avut de gând să intre şi pe zona jocurilor de noroc. Astfel, în noiembrie 2015 a înfiinţat împreună cu germanul Daniel DOMALSKI (33 de ani) societatea TIPICO BET SRL Bucureşti (CUI: 35209086), care urma să se ocupe cu „activităţi de jocuri de noroc şi pariuri” (cod CAEN: 9200). TIPICO BET SRL, la care doar HOMAN este administrator, nu a raportat activitate pentru 2015 şi 2016, iar în luna mai a anului acesta a fost declarată INACTIVĂ de către ANAF. (sursa foto: facebook.com/grupohoman.net)