HARBAU SRL Miercurea Ciuc SRL (CUI: 3133125) este o societate de construcţii (înfiinţată în 1992) cu o activitate importantă la nivel regional, cifra de afaceri din ultimii doi ani fiind de aproximativ 4 milioane de euro. Totuşi, anul 2015 a fost diferit faţă de anteriorii 9 ani deoarece a fost încheiat cu pierderi.
Tot anul trecut, HARBAU SRL a făcut obiectul unor cercetări ale DNA, viceprimarul Antal ATTILA fiind acuzat că ar fi favorizat acest constructor, dar nu pro-bono, ci în schimbul unor lucrări de construcţii în condiţii preferenţiale (forţă de muncă, mijloace de transport şi materiale de construcţii) la un imobil având ca destinaţie reşedinţa edilului, care oficial figura în proprietatea părinţilor (detalii AICI).
Excluzând pierderile consemnate la finalul anului, se poate spune că vizita procurorilor DNA nu a avut efecte negative asupra rezultatelor financiare, ci dimpotrivă: cifra de afaceri a crescut puţin faţă de anul anterior, ajungând la 17,85 milioane lei, iar creanţele şi datoriile au scăzut cu aproximativ 1,8 milioane lei, valorile înregistrate la 31 decembrie 2015 fiind de 3.867.516 lei, respectiv 8.611.709 lei.
Primele luni din acest au nemulţumit cel puţin un creditor, şi anume OTP BANK, care a depus o cerere de deschidere a insolvenţei pe 11 aprilie 2016, numai că debitoarea a anticipat demersul băncii şi s-a cerut singură în insolvenţă pe 6 aprilie 2016, inedit fiind faptul că asociaţii Marton ADAM, Paul SARPATAKI, Istvan ZAKARIAS, Varvara PETER, Nicolae NICOLAE, Magdolna MATHE şi Magdalena ANTAL au calitatea de pârâţi în Dosarul 357/96/2016.
Mai merită menţionat faptul că, începând cu 18 martie 2016, HARBAU SRL nu a mai avut bani în cont pentru onorarea biletelor la ordin emise în favoarea furnizorilor, aşa că a început să fie raportată la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi). Până pe 6 mai 2015, data ultimului incident, a refuzat la plată 51 de bilete la ordin, în valoare totală de 482.649,71 lei.
Pe 12 aprilie 2016, judecătorul sindic Ioana AIRINEI de la Tribunalul Harghita dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi numeşte practicianul TRANSILVANIA INTERCONSULT IPURL în funcţia de administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 500 lei/lună + TVA şi un „onorariu de succes de 2% din valoarea încasărilor realizate în perioada de administrare judiciară, dacă există bunuri în patrimoniul societăţii”. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru 30 mai 2016, iar prima şedinţă a Adunării Creditorilor a fost programată pe 24 iunie 2016, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar provizoriu (Miercurea-Ciuc, str.Leliceni nr.2, jud. Harghita).
Ciudat este că „şi-a găsit de treabă” societatea HARMONIA SRL Miercurea Ciuc (CUI: 10098659), creditor care a atacat cu apel sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă. Această firmă a depus şi o cerere de recuzare (Dosar nr.376/96/2016/a1), pe care, însă, a uitat să o timbreze! (sursa foto: echipaconstructii.ro)