ACSA SA Câmpia Turzii (CUI/CIF: 199958) a intrat în insolvenţă pe 27 mai 2022, oficial la propria cerere, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.460/1285/2022 că „se confruntă cu datorii certe, lichide şi exigibile de mai mult de 60 de zile, într-un cuantum mult superior valorii-prag prevăzute de Legea Insolvenţei, respectiv 9.736.887 lei, şi totodată cu o lipsă de lichidităţi ce devine tot mai acută de la o zi la alta şi care afectează activitatea societăţii”.
Ceva mai puţin de 100 de creditori au solicitat înscrierea la masa credală, dar valoarea totală a creanţelor invocate de aceştia este impresionantă – 67.991.719,84 lei, numai că administratorul judiciar provizoriu TRANSILVANIA MASTER INSOLV IPURL (înlocuit între timp cu RTZ & Partners SPRL, practicianul propus iniţial de debitoare!) „a tăiat în carne vie”, masa credală acceptată din prima fiind de „numai” 40.825.027,98 lei.
Se poate spune că „panarama a început” din moment ce există deja vreo 10 contestaţii la tabelul preliminar… dar şi împotriva primei Adunări a Creditorilor, când TRANSILVANIA MASTER INSOLV IPURL a considerat că „voturile transmise prin corespondenă nu sunt valabil exprimate”.
În ceea ce priveşte tabelul preliminar, nu pot să nu remarc faptul că BANCA COMERCIALĂ INTESA SANPAOLO România SA deţine o creanţă CHIROGRAFARĂ de aproape 5 milioane lei, iar societatea CRITERIA INC SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 26360232) a fost înscrisă în tabel cu suma de 6 milioane lei.
Înfiinţată în 2009 – la Braşov, de Florin Cosmin PEREŞ, sub numele iniţial MULTI TQS SRL -, actuala firmă CRITERIA INC SRL (rebotezată în 2014) s-a mutat la Cluj-Napoca în 2019, iar acum este deţinută de APC INVEST CENTER SRL (CUI/CIF: 37338796) şi administrată de Claudiu Vasile DAN.
În 2021, cu un singur angajat, CRITERIA INC SRL a reuşit venituri de 10.986.856 lei şi cheltuieli de 7.233.851 lei, rezultând un profit net de 3.495.490 lei… iar acum susţine că are de recuperat peste 6 milioane lei de la ACSA SA.
În condiţiile în care CRITERIA INC SRL este plătitoare de TVA la facturare, rezultă că a achitat peste un milion de lei pentru cele 6 milioane neîncasate de la ACSA SA. Am dubii, mai ales că există şi alte combinaţii cu ACSA SA, aşa că o să întreb la Fisc!
Revenind la debitoare, ACSA SA provine dintr-o întreprindere (socialistă) înfiinţată în 1967, activează în sectorul construcţiilor (civile, industriale, agricole, drumuri şi poduri, reţele de apă şi canalizare), iar pentru anul 2021 a raportat 98 de angajaţi, profit net de 937.153 lei, la o cifră de afaceri de 84.104.031 lei, datorii de 35.646.791 lei şi active circuante de 38.443.886 lei, din care creanţe de 20.135.529 lei. (sursa foto: acsa-sa.ro)
DOCUMENT ATAŞAT:
ACSA SA – Tabel preliminar al creanţelor