VIVRE DECO SA Bucureşti (CUI/CIF: 30010618) – firmă de comerţ online care susţine că este prezentă în 9 ţări din Europa Centrală şi de Est, având 143 angajaţi în noiembrie 2022 – a intrat în insolvenţă (oficial la propria cerere) pe data de 6 martie 2023, după ce a dat-o în bară cu procedura de cocordat preventiv – Dosar nr.5218/3/2023.
După mai bine de două luni de la deschiderea procedurii, Tribunalul Bucureşti a reuşit să publice/comunice sentinţa, ceea ce înseamnă că la ora actuală este în termenul de apel („7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”).
Sentinţa/Încheierea precizează că «datoriile scadente faţă de furnizori, salariaţi şi bugetul de stat la data de 31.01.2023 sunt în cuantum total de 37.616.438 lei, din care o parte în cuantum de 32.903.739 lei sunt exigibile de mai mult de 60 de zile şi nu pot fi acoperite din lichidităţile existente şi nici din finanţări care să fie atrase de la bănci finanţatoare sau de la alţi finanţatori»… numai că aceste restanţe sunt o mică parte din dezastrul de la VIVRE DECO SA, dezvăluit tot de documentul menţionat – «Datoriile pe termen scurt ale societăți se ridicau la data de 31.01.2023 la suma totală de 60.887.363. lei. De asemenea, societatea are datorii pe termen mediu şi lung, în cuantum de 58.311.454 lei».
Conform site-ului anaf.ro, VIVRE DECO SA înregistra la data de 31 martie 2023 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare de 2.348.142 lei, componenta de stopaj la sursă fiind de cel puţin 75%.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr. 5218/3/2023, al debitoarei VIVRE DECO SA, este programat pe 8 iunie 2023… dată la care nu se va întâmpla nimic deosebit pentru că termenele stabilite iniţial au fost majorate – cel pentru publicarea în BPI a tabelului preliminar a devenit 9 iunie 2023, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se întrunească pe 14 iunie 2023.
DOCUMENT ATAŞAT:
VIVRE DECO SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală