De ce nu pot fi excluse de la alegeri partidele cu datorii la stat? Studiu de caz: UNPR – 1,26 milioane lei

Firmele cu datorii la stat nu pot participa la licitaţiile pentru lucrări ale institituţiilor publice. În afară de asta, sunt executate de Fisc.

Echipele de fotbal cu datorii la stat (cel puţin cele din Liga 1) nu primesc licenţa pentru sezonul următor dacă au datorii la stat.

De ce nu există restricţii/constrângeri şi pentru partidele politice care acumulează datorii la stat? Că sigur nu sunt executate de Fisc.

UNPR, de exemplu, are datorii la bugetele de stat în valoare totală de 1.262.726 lei (la 31 decembrie 2019, conform anaf.ro).

Site-ul mfinante.ro arată că UNIUNEA NATIONALA PENTRU PROGRESUL ROMANIEI (U.N.P.R. – CUI/CIF: 27494526) a înregistrat în 2018 venituri totale de 81.613 lei.
Şi cum o să-şi plătească datoriile de 1.262.726 lei?

UNPR nu e singura formaţiune cu datorii la stat, dar e „premiantă„!
Şi USR are astfel de restanţe – în jur de 100.000 euro. O să scriu şi despre USR, am mai scris şi în urmă cu 3 luni – AICI.

În calitate de alegător am o întrebare/nedumerire:

De ce să nu existe – în cazul partidelor cu datorii la stat – o restricţie/constrângere de genul: ai datorii la stat, nu poţi propune candidaţi la alegeri, nu poţi participa la alegeri?

Iar dacă faci alianţă… să-ţi plătească aliaţii datoriile! (sursa foto: adevarul.ro)