DENISH BISTRO SRL Viişoara (CUI/CIF: 38375954) a intrat direct în faliment (la cererea Fiscului), conform deciziei pronunţate de Tribunalul Bacău pe data de 15 noiembrie 2023 – Dosar nr.1852/110/2023.
În cadrul procedurii simplificate, practicianul INSOLVENCY MANAGEMENT SPRL va îndeplii atribuţiile de lichidator judiciar provizoriu, iar data de 30 decembrie 2023 este termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor.
Societatea DENISH BISTRO SRL a fost înfiinţată în octombrie 2017, de Daniela BĂLAN (ulterior Daniela HUŢANU), şi a administrat aşa-zisul „Restaurant Denish Bistro”, crâşmă care a activat (şi activează!) pe segmentul de catering şi are puncte de lucru la parterul unui bloc din strada Mercur… şi în incinta DEDEMAN Oneşti!
Firma băcăuană a înregistrat profituri „frumuşele” în fiecare an, cu o valoare cumulată de 976.610 lei (pentru 2017-2022), iar la 31 decembrie 2022 înregistra datorii de numai 53.687 lei şi 532.900 lei în casă şi conturi la bănci.
În aceste condiţii, intrarea direct în faliment ridică mari semne de întrebare, iar dubios este şi faptul că pagina de Facebook arată că activitatea „restaurantului” nu a fost suspendată, zilnic fiind prezentate oferte şi invitaţii la cele două stabilimente din Oneşti. Pe zona de catering… comenzile se pot face doar telefonic! (sursa foto: facebook.com/dana.balan.3323)












