Chiar dacă FERMA SALCIA SA (CUI: 1413951) a încheiat anul 2017 cu pierderi de 1,3 milioane lei (detalii AICI), Ştefan Valentin DRAGNEA (foto – stânga, 29 de ani), fiul lui Liviu DRAGNEA (foto – dreapta, preşedintele Camerei Deputaţilor), nu are motive să fie foarte supărat pentru că alte două firme din portofoliul lui au înregistrat profituri semnificative anul trecut.

Astfel, ZOOVEG 2010 SA (CUI: 27202818) a obţinut un plus net de peste 5 milioane lei, la o cifră de afaceri de 18,82 milioane lei, iar la 31 decembrie 2017 avea în casă şi conturi suma de 3.115.814 lei. Este adevărat că şi totalul datoriilor este impresionant – 13, 9 milioane lei, dar pe total valoarea capitalurilor proprii este pozitivă, de 8,9 milioane lei.

ZOOVEG 2010 SA se ocupă de “cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”, are sediul social în localitatea Liţa din judeţul Teleorman şi este deţinută de:

  • Ştefan Valentin DRAGNEA – 70,10%
  • Gabriel PUTINEANU (44 de ani) – 20,59%
  • Ilie Liviu DRAGNE (49 de ani) – 9,31%

DRAGNEA jr. este prezent în această firmă din ianuarie 2015 – în prima fază prin intermediul firmei LUDIKON SYSTEM SRL, iar la finalul anului 2016 s-a implicat direct, iniţial printr-o majorare de capital social, urmată de preluarea părţilor sociale de la LUDIKON SYSTEM SRL (care acum se numeşte S & P INVESTMENT MANAGEMENT SRL).

Profit de 2,93 milioane lei la altă firmă din portofoliul lui DRAGNEA jr.

În aprilie 2015, ZOOVEG 2010 SA a devenit unic asociat la GRANSILOZ SRL Liţa (CUI: 24209811), preluând părţile sociale deţinute de Gabriel PUTINEANU şi Dănel BARAC. Cei doi deţineau împreună 99,62% din capitalul social (26.410 lei), iar cesiunea s-a efectuat oficial la valoarea nominală. Altfel spus, ZOOVEG 2010 SRL a plătit sub 6.000 de euro pentru o firmă cu afaceri de 3,25 milioane euro (în 2014)!

Anul trecut, GRANSILOZ SRL a înregistrat cea mai mare cifră de afaceri din istoria firmei, dar cu toate acestea profitul net a fost mai mic faţă de 2016 sau 2015, de “numai” 2,93 milioane lei. Referitor la 2017, mai merită menţionat că şi datoriile au ajuns la un maxim istoric – 29,21 milioane lei, iar capitalurile proprii au fost cu 12% mai mici faţă de 2016.

Dividende aferente anilor 2015 şi 2016… repartizate la Crăciunul 2017

Deosebit de interesantă la afacerea GRANSILOZ & ZOOVEG 2010 este decizia din 27 decembrie 2017, care spune aşa:

Profitul net al societăţii GRANSILOZ SRL la 31.12.2015, rămas nerepartizat, în suma de 3.623.343 lei, şi profitul net la 31.12.2016, rămas nerepartizat, în sumă de 3.268.946 lei, se va repartiza ca dividende către asociatul unic societatea ZOOVEG 2010 SA în termen de 10 zile de la data deciziei

Faptul că s-a luat o astfel de decizie cu doar câteva zile înainte de sfârşitul anului nu cred că ţine de faptul că pe 27 decembrie este Sfântul Ştefan şi a treia zi de Crăciun, ci trădează dorinţa de a transfera cât mai rapid banii de la GRANSILOZ SRL la ZOOVEG 2010 SA. De ce această precipitare? Există mai multe variante de răspuns, una dintre ele fiind următoarea: pentru ca banii să ajungă cât mai repede la acţionarii ZOOVEG 2010 SA, adică la DRAGNEA jr.… plus PUTINEANU şi DRAGNE.

Şi încă ceva legat de GRANSILOZ SRL: în tabelul preliminar al creanţelor de la insolvenţa TEL DRUM SA Alexandria (CUI: 2695680) apare LIBRA INTERNET BANK (la poziţia 123) cu o creanţă în valoare de 1.358.847,64 lei, despre care administratorul judiciar spune aşa:

înscrisă sub condiţia suspensivă a neachitării la scadenţă a creditului curent, a dobânzilor şi comisioanelor de administrare curente de către împrumutatul GRANSILOZ SRL faţă de creditorul garantat LIBRA INTERNET BANK SA

Mai pe scurt, asta înseamnă că TEL DRUM SA a garantat pentru creditul acordat firmei la care Ştefan Valentin DRAGNEA deţine 70% din capitalul social (prin ZOOVEG 2010 SA). Felicitări celor de la TEL DRUM SA pentru că susţin un tânăr întreprinzător român… deşi nu au nicio legătură cu el sau cu tatăl lui! (sursa foto: national.ro)

CITIŢI ŞI:
În premieră, PIERDERI pentru ferma de porci a lui DRAGNEA… şi cele mai mari datorii din istoria firmei



24 Aprilie 2018

1 Opinie până acum.

  1. Antoaneta Capsa says:

    Mai putem spune ceva? Pe noi fiscul ne cocoseaza, iar Primaria sectorului 4 isi bate joc de noi. Avem doar sediu social in sectorul 4, nimeni nu face o hartiuta gunoi, dar trebuie sa platim aproape 1000 lei/an taxa salubritate, pentru servicii pe care nu le primim.
    Bucurestiul nu a aratat niciodata mai jalnic ca acum, de cand Firea e primar.
    Totul e in declin, dar ne merge bine, deoarece asa ne spune si ne impune Dragnea.
    Ne intoarcem de unde am olecat. Saracie si cultul personalitatii.

Spune-ți opinia