Pe 15 iulie 2024, societatea ACE MED PHARM SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32011245) împlineşte 11 ani de la înfiinţare şi s-a gândit să marcheze (în avans) această aniversare cu… o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva companiei DR.MAX SRL Mogoşoaia (CUI/CIF: 9378655), demers juridic care a dus la constituirea Dosarului nr.1712/93/2024 de la Tribunalul Ilfov.
ACE MED PHARM SRL este deţinută de Emanuel DOGARU, Ştefan Alexandru MAZILU şi Cristian ANDRIEŞ, este importator/distribuitor al produselor cosmetice SEBAMED, iar pentru anul 2023 a raportat 5 angajaţi, profit net de 60.454 lei, vânzări de 1.673.849 lei… şi creanţe de 566.839 lei.
Presupusa debitoare a fost înfiinţată în aprilie 1997 sub numele A & D HOLDING EXIM SRL, după 10 ani a devenit SENSIBLU SRL, iar din septembrie 2022 se numeşte DR.MAX SRL şi este deţinută de offshore-ul cipriot PHARMAX HOLDINGS LTD, în timp ce cetăţeanul ceh Marek DOSPIVA şi slovacii Jakub HASCAK, Jaroslav HASCAK, Martin HASCAK şi Valeria HASCAKOVA sunt menţionaţi la ONRC ca beneficiari reali ai afacerii.
În 2023, cu 4.056 angajaţi, DR.MAX SRL a realizat o cifră de afaceri de 4.191.088.188 lei şi un profit net de 35.524.910 lei… după 5 ani cu pierderi cumulate de 87.281.161 lei. La finalul anului trecut, firma care deţine lanţul de farmacii DR.MAX avea datorii totale de 3.894.942.568 lei şi active circulante de 3.658.936.838 lei, din care creanţe de 2.289.096.147 lei. (sursa foto: facebook.com/Dr.MaxRomania)