Societatea COŞTIUG RISC CONSULT SRL Paşcani (CUI/CIF: 42594561) a fost înfiinţată în iunie 2020 de Georgiana COŞTIUG şi Constantin Marian COŞTIUG (foto; ambii cu atribuţii de administrator) şi a declarat că va derula în principal „activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat”.
Pentru anul 2020 (puţin peste 6 luni de activitate), a raportat 3 angajaţi, venituri de 736 lei şi cheltuieli de 175.498 lei, rezultând pierderi de 175.067 lei, datorii de 456.130 lei… şi 99.366 lei în casă şi conturi la bănci!
COŞTIUG RISC CONSULT SRL nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2021 şi probabil nici nu o va mai face ţinând cont de faptul că agentul economic a fost declarat INACTIV de către Serviciul Fiscal Municipal Paşcani după mai puţin de un an de la înmatriculare (în mai 2021).
La începutul acestui an (2022), NORD TOUR SRL a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva COŞTIUG RISC CONSULT SRL, iar ulterior „s-a lipit” şi creditorul COPY START PRIM SRL la Dosarul nr.330/99/2022, care are programat următorul termen de judecată pe data de 9 iunie 2022.
Demn de semnalat este şi faptul că NORD TOUR SRL a câştigat anul acesta un proces de încuviinţare executare silită pentru suma de 50.589,74 lei… „achitată” de COŞTIUG cu un bilet la ordin fără acoperire – Dosar nr.104/866/2022.
În ceea ce priveşte patronatul, Georgiana COŞTIUG se laudă deja cu o sentinţă de atragere a răspunderii personale, în cazul falimentului CONSTANTIN INDUSTRIES SRL Paşcani (CUI/CIF: 32634120), suma de plată fiind de 54.263,46 lei, conform tabelului definitiv al creanţelor. În acest caz, au fost ţepuite PAYPOINT SERVICES SRL (47.167,34 lei) şi E.ON ENERGIE ROMANIA SA (7.096,12 lei).
În ceea ce îl priveşte pe „masculul” Constantin Marian COŞTIUG, acesta este asociat şi administrator la AUTOEXPERTASIG COMPANY SRL Paşcani (ultimul bilanţ depus este pentru anul 2018!) şi, din februarie 2021, la MACO PARTENER ASIG SRL Piatra Neamţ (fosta ATELIER PENTRU FLUTURI SRL) – firmă dată în judecată, alături de COŞTIUG RISC CONSULT SRL, pentru neplata unor drepturi băneşti – Dosar nr.3377/103/2021. (sursa foto: facebook.com/irimia.georgiana.54)