Pe data de 10 noiembrie 2025, Tribunalul Bucureşti a înregistrat cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv a debitoarei DRISTOR KEBAB SRL București (CUI/CIF: 21812760) şi a programat primul termen de judecată în Dosarul nr.39334/3/2025 pe 12 noiembrie 2025.
Demersul firmei bucureştene este surprinzător dacă ne raportăm la rezultatele financiare din 2024, an încheiat cu un profit net de 5.301.801 lei (maxim istoric) şi o cifră de afaceri de 71.945.803 lei… cu 26,8 milioane lei peste cea din 2023, performanţe realizate cu 176 anagajaţi. Mai mult, şi valoarea capitalurilor proprii reprezintă un record – 5.798.781 lei (la 31 decembrie 2024), faţă de 359.460 lei în urmă cu un an sau valori negative în 2020-2022.
Este adevărat, şi datoriile au urcat foarte mult, până la 26.761.305 lei, faţă de 14.373.439 lei la 31 decembrie 2023, dar cea mai mare surpriză o reprezintă creşterea de aproape 24 de ori a creanţelor, valoarea de 15.926.413 lei fiind dubios de mare pentru o companie din acest domeniu de activitate.

Societatea DRISTOR KEBAB SRL a fost înfiinţată în mai 2007 de Ahmet Ugur PAKCAN şi Mustafa PAKCAN, iar din iunie 2018 este deţinută şi administrată de turcul cu cetăţenie română Kazim Fatih PAKCAN. Deşi firma se numeşte DRISTOR KEBAB SRL (cu B la final), activează sub brandul DRISTOR KEBAP.
În august 2024, patronul Kazim Fatih PAKCAN a decis majorarea capitalului social prin aport în numerar cu suma de 1.000.000 lei (de la 200.200 lei, la 1.200.200 lei). Surprinzător, această menţiune/modificare a fost publicată în Monitorul Oficial după mai bine de un an, pe 20 octombrie 2025!
Demn de semnalat este şi faptul că tot pe 10 noiembrie 2025, când a fost depusă cererea de concordat preventiv, la Judecătoria Sector 3 a fost înregistrat Dosarul nr.37409/301/2025, având ca obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)”, cu MUNICIPIUL BUCUREŞTI (prin Primarul general) în calitate de petent şi DRISTOR KEBAB SRL în postura de intimat. Primul termen de judecată este programat pe 9 decembrie 2025. (sursa foto: facebook.com/DristorDonerKebap)












