RAMB SISTEM SRL Braşov (CUI: 5686245) a fost înfiinţată în anul 1994 şi este cunoscută drept firmă „de casă” a Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, devenind vedetă naţională spre finalul anului 2014, când DNA a anunţat implicarea acesteia în Dosarul Căncescu (detalii AICI şi AICI).
După cum se poate observa din evoluţia indicatorilor financiari, în perioada menţionată în Dosarul instrumentat de procurorii DNA (noiembrie 2006 – noiembrie 2014), RAMB SISTEM SRL a obţinut rezultate remarcabile, în 2007 reuşind să sară la o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei şi la un profit de 2,21 milioane lei. Abia în 2014, an în care se finaliza investigaţia procurorilor, profitul net a scăzut sub un milion de lei, iar cifra de afaceri a coborât cu peste 15 milioane lei faţă de anul anterior.
Pentru anul trecut, societatea braşoveană a raportat pierderi de 169.733 lei, la o cifră de afaceri de 21,31 milioane lei (mai mare decât în 2014!), dar situaţia nu părea aşa de gravă din moment ce datoriile de 6.266.347 lei erau acoperite în mare parte din banii existenţi în casă şi conturi – 4.171.855 lei, plus că mai existau creanţe de 8.232.783 lei.
Cu toate acestea, pe 30 martie 2016, RAMB SISTEM SRL se cere în insolvenţă, iar solicitarea este admisă, după o „amânare iniţială a pronunţării”, abia pe 27 aprilie 2016. În Dosarul nr.1533/62/2016 sunt menţionaţi deja 10 creditori: ELVAS DECO SRL (CUI: 18558191), FINROM EXPERT MARKETING SRL (CUI: 33895336), ARMANDO SRL (CUI: 6051690), OLTCARN CONSTRUCT SA (CUI: 9873556), ELECTROMATIC-SYSTEMS SRL (CUI: 11808681), ARABESCQUE SRL (5340801), APAVIL SA (16468149), DUET COMPANY SRL (CUI: 17424442), D.G.F.P BRAŞOV, INTUIT INVEST SRL (CUI: 5236178).
Practicianul CITR FILIALA BRAŞOV SPRL (Mihaela BOCEA) a fost numit administrator judiciar provizoriu. Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 8 iunie 2016, iar prima şedinţă a Adunării creditorilor a fost programată pe 4 iulie 2016, ora 14:00, la sediul administratorului judiciar (Braşov, str.Aurel Vlaicu nr.40, biroul 7).
RAMB SISTEM SRL Braşov are un capital social de 201.000 lei, deţinut integral de Maria BÂGIU (65 de ani), iar ca administrator Gabriel BÂGIU (împlineşte 64 de ani luna aceasta). În februarie 2016 au fost revocaţi din funcţia de administrator Răzvan Gabriel BÂGIU (36 de ani) şi Virgil REZUŞ (54 de ani), aceştia fiind numiţi în funcţie pe 21 octombrie 2014, adică imediat după ce DNA a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale. (sursa foto: judbrasov.ro)