ELDICLAU SRL Craiova (CUI/CIF: 8716154) a intrat în insolvenţă (la propria cerere), precizând în documentaţia depusă la Dosarul nr.977/63/2023 că înregistrează datorii în cuantum total de 19.796.354,36 lei, din care „datorii către furnizori în cuantum de 10.150.353,70 lei, datorii către bugetul de stat în cuantum de 831.910 lei, cu privire la care a fost încheiat un acord de eşalonare la plată, şi de asemenea înregistrează credite în valoare de 8.775.462,66 lei şi salarii restante în cuantum de 38.628 lei”.
Referitor la datoriile la stat, debitoarea susţine că „a fost încheiat un acord de eşalonare la plată în luna octombrie 2022, care prevede eşalonarea creanţei totale în sumă de 1.020.289 lei, pe o perioadă de 12 luni, până în luna octombrie 2023; soldul datoriilor către bugetul de stat, după operarea plăţilor efectuate în baza acordului de eşalonare la plată, este în sumă de 831.910 lei”. Ceea ce nu mai spune ELDICLAU SRL este că aceste reeşalonări nu mai sunt valabile în momentul în care debitoarea intră sub incidenţa Legii 85/2014.
Demn de semnalat este faptul că şi creditorul TES INVOLT SRL Verceni (CUI/CIF: 42335257, administrator Valentin CHIBULCUTEAN) a depus cerere de insolvenţă împotriva ELDICLAU SRL… invocând o creanţă de 4.234.764,18 lei – „reprezentând soldul facturilor fiscale restante în cuantum de 398.899,04 lei şi penalităţi contractuale în cuantum de 3.835.865,14 lei”
În cadrul procedurii generale, EUROSMART FILIALA PRAHOVA SPRL – practician propus de creditorul 380 V SRL Cluj-Napoca (CUI/CIF: 31473041; administrator Claudiu Ioan BÂLC) – va îndeplini atribuţiile de administrator judiciar provizoriu, iar data de 14 aprilie 2023 este termenul limită pentru înscrierea la masa credală.
Înfiinţată în iunie 1966, societatea de construcţii ELDICLAU SRL este deţinută de Ştefania DINCĂ (foto) şi – din ianuarie 2023 – este administrată de Claudiu-Elton DINCĂ (foto medalion). Cei doi au botezat copilul/fetiţa unei false juriste şi al unui specialist în falimentarea societăţilor din domeniul construcţiilor, cu un frate dat în urmărire naţională.
Considerată o campioană a contestaţiilor şi o posibilă «firma acoperită a lui Tender», ELDICLAU SRL a raportat pentru anul 2021 un număr mediu de 31 angajaţi, profit net de 212.808 lei, la o cifră de afaceri de 32.549.517 lei, datorii de 24.318.853 lei şi active circulante de 24.695.436 lei, din care 5.256.147 lei în casă şi conturi la bănci! (sursa foto: facebook.com/stefania.popi)