GV HAIR INTERNATIONAL SRL Bucureşti (CUI/CIF: 15865140) este compania prin care şi-au desfăşurat activitatea Saloanele GETA VOINEA… mai exact, firma prin care bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproape 1,5 milioane lei.
GV HAIR INTERNATIONAL SRL a apărut pe „lista ruşinii” cu datorii la stat de peste 500.000 lei la finalul anului 2020. De atunci, aproape la fiecare raportare/publicare trimestrială, restanţele fiscale au fost tot mai mari, iar această evoluţie nu ar fi fost posibilă fără complicitatea ANAF.
Pe lângă faptul că nu a depus cerere de insolvenţă şi nu a formulat plângere penală pentru stopajul la sursă de după 1 martie 2022, Fiscul nici nu a pus sechestru pe bunurile firmei, astfel că valoarea activelor imobilizate a scăzut la 147.208 lei la 31 decembrie 2023… de la 969.114 lei în urmă cu un an şi 1.678.074 lei la 31 decembrie 2021.
La finalul anului 2023, firma deţinută şi administrată de Georgeta VOINEA (foto) înregistra obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 1.345.802 lei, cu următoarea structură:
- Bugetul de stat = 702.376 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 467.771 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 175.655 lei
Probabil şi din cauza faptului că Fiscul a declarat agentul economic ca fiind INSOLVABIL, Georgeta VOINEA a decis – pe data de 20 februarie 2024 – dizolvarea şi lichidarea societăţii GV HAIR INTERNATIONAL SRL, iar în funcţia de lichidator a fost numit practicianul A&A CONSULTANTS SPRL.
După aproape două luni, AFP Sector 1 a reacţionat şi a depus opoziţie la dizolvare, acţiune care face obiectul Dosarului nr.12025/3/2024, pentru care încă nu a fost stabilit primul termen de judecată.
Probabil că demersul AFP Sector 1 va fi respins din moment ce s-a trecut la lichidarea firmei, iar A&A CONSULTANTS SPRL, constatând că firma are datorii foarte mari, a depus – pe 4 iulie 2024 – cerere de deschidere a procedurii simplificate de faliment. A fost constituit Dosarul nr.12025/3/2024, cu un prim termen de judecată pe 27 noiembrie 2024.
Surprinzător este faptul că, deşi activitatea firmei ar fi trebuit să înceteze, site-ul ANAF arată o creştere a datoriilor la stat în primele 6 luni din acest an, astfel că valoarea obligaţiilor restante la bugetele de stat la 30 iunie 2024 a ajuns la 1.474.939 lei, sumă defalcată astfel:
- Bugetul de stat = 756.955 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 521.088 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 196.896 lei
Fără a mai lua în calcul accesoriile, contribuţiile la „Sănătate” şi „Pensii” reţinute de la angajaţi şi nevirate la bugetele corespunzătoare se ridică la 599.821 lei (435.575 lei + 164.246 lei). Aceşti bani plus cei de la impozitul pe salarii sunt BANI FURAŢI DE LA ANGAJAŢI… de Ge(orge)ta VOINEA, desigur! (sursa foto: facebook.com/DallesGO)