Evazionistul THEODOR BERNA vrea să legalizeze o super-ţeapă: datorii de 155 milioane lei „acoperite” cu plăţi de 2,5 milioane lei; BRD-GSG are garanţii de 10.000 euro… pentru creanţe de 27 milioane euro

În afară de TEHNOLOGICA RADION SRL Bucureşti (CUI: 4022079) – companie aflată în insolvenţă, cu datorii de peste 400 milioane lei -, evazionistul Theodor BERNA (65 de ani) mai are în portofoliu o firmă de construcţii cu mari probleme financiare. Este vorba de TELOXIM CON SRL Bucureşti (CUI: 13986405), care a intrat sub incidenţa Legii 85/2014 (la propria cerere) pe 5 septembrie 2014 (Dosarul nr.29825/3/2014, Tribunalul Bucureşti).

Abia după doi ani, administratorul judiciar CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL (Aurel PODARIU) a reuşit să definitiveze tabelul creditorilor, document care reprezintă două mari surprize pentru creditori. Surprize neplăcute, desigur. Masa credală acceptată este de 166,54 milioane lei şi ridică mari semne de întrebare legate de bilanţurile depuse de debitoare în 2014 şi 2015, ani pentru care a raportat datorii de numai 36 milioane lei, respectiv 43,55 milioane lei.

A doua „bombă” este valoarea garanţiilor. Deşi iniţial creanţele deţinute de ANAF – 4 milioane lei, BANCA TRANSILVANIA – 17,45 milioane lei şi BRD-GSG – 122,49 milioane lei au fost considerate garantate (integral), după evaluarea bunurilor gajate s-a constatat că… cei 3 creditori au luat ţeapă, de „cea mai tare şi mai tare” avînd parte BRD-GSG. Garanţiile acestei bănci valorează 45.180 lei, adică vreo 10.000 de euro, în timp ce suma de recuperat depăşeşte 27 milioane euro!

Bătaia de joc are un nou sinonim: plan de reorganizare

Firma lui Theodor BERNA s-a gândit să-şi desăvîrşească opera şi a propus un plan de reorganizare, la finalul căruia ţeapa ar fi legalizată, creanţele chirografare, în valoare de 155 milioane lei, urmând a fi achitate într-un procent de 3,92%, adică un total al plăţilor de 2,53 milioane lei! Pe lângă faptul că, astfel, chirografarii sunt luaţi în râs, planul mai cuprinde câteva amănunte care demonstrează dispreţul debitoarei faţă de creditorisusţinut de administratorul judiciar, dar asta nu e o surpriză:

  • creanţele urmează a fi achitate, în cea mai mare parte, în semestrul doi al anului trei al planului de reorganizare, în primii doi ani ai planului de reorganizare fiind distribuită o suma modică
  • planul de reorganizare are la bază sumele obţinute din contractele viitoare, contracte a căror incheiere nu prezintă un caracter de siguranţă, fiind contracte pentru care debitoarea intenţionează să se înscrie la licitaţii sau previzionează că le va contracta având în vedere istoricul activităţii în ultimii 5 ani
  • în plan sunt previzionate încasări în cuantum de 288.415.738 lei, din care 253.870.532 lei reprezintă încasări din contracte viitoare, doar 12.939.093 lei fiind încasări din contractele în derulare (8 la număr). Mai sunt previzionate încasări din închirieri, valorificări, contracte, deblocări de garanţii de la client şi din conturile companiei, toate formulate la modul general
  • debitoarea nu face nicio menţiune cu privire la modalitatea de achitare a creanţelor născute în perioada de observaţie, în sumă de 4.140.246 lei, sau a creanţelor curente ce se vor naşte în perioada de reorganzare, în cazul aprobării planului.

Instanţa le-a dat cu flit debitoarei şi administratorului judiciar

Pe 12 decembrie 2016, a fost convocată Adunarea Creditorilor, singurul punct pe ordinea de zi fiind votarea planului de reorganizare. După cum susţine CITR în procesul verbal al întrunirii:

– cu votul pozitiv al categoriilor de creanţe privilegiate şi salariale
– cu votul pozitiv al unui procent de 31,64% din totalul creanţelor înscrise la masa credală
– cu votul pozitiv al cel puţin unei categorii categorie defavorizate
S-a aprobat Planul de reorganizare al TELOXIM CON SRL, propus de administratorul special al debitoarei în colaborare, pe elementele de legalitate, cu administratorul judiciar.

Pe 27 ianuarie 2017, judecătorul sindic Mihaela PAICU a infirmat planul de reorganizare al debitoarei şi a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului TELOXIM CON SRL, motivaţia (pe scurt) fiind următoarea: „planul propus de debitoare nu respectă cerintele de legalitate şi nici chiar de viabilitate instituite de lege„.

În funcţia de lichidator judiciar a fost numit fostul administrator judiciar CITR FILIALA BUCUREŞTI SPRL, iar data de 22 martie 2017 a fost stabilită drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute după deschiderea procedurii de insolvenţă.

Falimentul a fost suspendat… ca să participe debitoarea la licitaţii de 30 milioane euro

TELOXIM COM SRL a atacat sentinţa de intrare în faliment cu apel (depus pe 10 februarie 2017), dar până acum nici nu a fost înregistrat dosarul la Curtea de Apel. Totuşi, debitoarea – prin administratorul special Cezar Norocel STUPARU (40 de ani) – a obţinut o mică victorie, reuşind să convingă judecătorul George Bogdan FLORESCU de la Curtea de Apel Bucureşti să pronunţe o sentinţă favorabilă în Dosarul nr.1228/2/2017: „suspendarea provizorie a executării Sentinţei civile nr. 437/08.02.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 29825/3/2014, până la soluţionarea cererii de suspendare formulate prin cererea de apel„.




Altfel spus, procedura de faliment este suspendată până ce aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, se va îndura să judece apelul formulat de debitoare. În ceea ce priveşte cererea de suspendare depusă de Norocel STUPARU, interesantă este următoarea precizare din document: „societatea nu va putea participa la licitaţii pentru atribuirea, executarea şi finalizarea de lucrări în valoare de 142.790.054,93 lei fără TVA, în condiţiile în care prezenta cerere de suspendare nu va fi admisă”!

Hai cu nişte încredere la o firmă ţepară şi evazionistă, deţinută de un puşcăriabil!

Administratorul special a mai afirmat în documentaţia de la dosar că „Tribunalul a infirmat planul fără să ia în considerare opinia specialistului în procedura insolvenţei (CITR – n.r.) şi „deschiderea procedurii de faliment ar aduce grave prejudicii societăţii printre care pierderea încrederii creditorilor în şansele de reorganizare ale societăţii”.

Demn de remarcat este tupeul lui Norocel STUPARU, care vorbeşte de încredere… într-o firmă deţinuţă de un puşcăriabil, care şi-a ţepuit partenerii de afaceri cu milioane de euro şi care este trimisă în judecată – alături de TEHNOLOGICA RADION, Theodor BERNA şi alţi infractori – pentru infracţiuni de evaziune fiscală (Dosarul nr. 27247/3/2015, Tribunalul Prahova). Iar o astfel de firmă vrea să câştige licitaţii de 142,79 milioane lei… (sursa foto: tehnologica.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
TELOXIM CON SRL – tabel definitiv al creanţelor

NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact