EXPRESS DELIVERY SOLUTIONS s-a cerut în insolvenţă… iar firma de rezervă este E.D.S. CURIER

Înfiinţată în martie 2014, firma de curierat EXPRESS DELIVERY SOLUTIONS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 32987610) este deţinută de Manuel-Ioan HOISAN şi, conform site-ului propriu, activează sub sigla „EDS Curier”… dar nu deţine o marcă cu această denumire.

Pe 2 mai 2019, societatea lui HOISAN a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă, iar acest demers a dus la constituirea Dosarului nr.13097/3/2019, pentru care încă nu a fost stabilit primul termen de judecată.

Demn de menţionat este că solicitarea de aplicare a Legii 85/2014 a apărut după ce mai mulţi creditori au declanşat în instanţă acţiuni de „încuviinţare executare silită”, unele fiind deja admise, iar cea mai nouă are precizarea „încuviinţare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunurilor” – Dosar nr.8423/303/2019.

Interesant este şi faptul că Manuel-Ioan HOISAN – deşi mai controleză şi EXPRESS HANDLING SOLUTIONS SRL Bucureşti (CUI/CIF: 37874735), societate înmatriculată în iulie 2017 – s-a gândit şi la a doua firmă de rezervă, aşa că în ianuarie 2018 a înfiinţat E.D.S. CURIER SRL Bucureşti (CUI/CIF: 38717313).

În urmă cu câteva luni, Manuel-Ioan HOISAN s-a retras din E.D.S. CURIER SRL, firmă care a devenit plătitoare de TVA în septembrie 2018 şi care probabil a preluat deja o parte din activitatea datornicei EXPRESS DELIVERY SOLUTIONS SRL. (sursa foto: carleton.ca)