În Dosarul de insolvenţă (nr.46406/3/2012) al FOTBAL CLUB RAPID SA (CUI: 18536665), judecătorul sindic Oana SCUTELNICU de la Tribunalul Bucureşti trebuia să se pronunţe pe 3 martie 2016 în ceea ce priveşte cererea de trecere la faliment, depusă de creditorul D.G.R.F.P. BUCUREŞTI. Probabil pe ideea „la 3 ani şi jumătate, ce mai contează două luni?!„, instanţa a pronunţat o generoasă amânare „pentru continuarea procedurii şi convocarea adunării generale a creditorilor”, care mai corect formulată s-ar numi „favorizarea debitorului”, următorul termen de judecată fiind programat pe 20 mai 2016, dată la care ar cam trebui să se ştie dacă echipa de fotbal va promova în Liga I.
Convocată iniţial pe 28 martie 2016 şi reprogramată la cererea ANAF pe 31 martie 2016, Adunarea Creditorilor s-a desfăşurat cu participarea a 90,01% din totalul creanţelor înregistrate de la deschiderea procedurii de insolvenţă (7 decembrie 2012) şi până la data de 31 decembrie 2015. Mai exact, aceste datorii se cifrează la 17.754.712 lei şi, subliniez, nu au legătură cu restanţele care au declanşat insolvenţa – conform ultimul tabel al creditorilor (publicat pe 14 aprilie 2015), masa credală este de 134,62 milioane lei.
În procesul verbal al Adunării Creditorilor, administratorul judiciar C.I.I. AUREL BRIHAC, cules de pe o stradă din Slobozia (Ialomiţa), spune că ordinea de zi vizează „Punerea în discuţie a cererilor de faliment formulate în cauză, cât si propunerea de modificare a Planului de reorganizare al debitoarei SC Fotbal Club Rapid S.A şi al Programului de plata al creanţelor (extinderea cu încă 1 an a perioadei de reorganizare, conform prevederilor dispoziţiilor art.95, alin.4, din Legea nr.85/2006, propuse de creditorul «Azuga Waters» SRL)”.
După ce enumeră cum a votat fiecare creditor, BRIHAC spune că au votat împotriva planului de reorganizare 60,35% din creanţe, dar nu precizează că, de fapt, prelungirea planului de reorganizare a fost respinsă şi, implicit, a fost aprobată cererea de deschidere a falimentului, ANAF (care a făcut cererea) deţinând 54,46% din voturi.
În schimb, administratorul judiciar menţionează că „domnul Moraru Valerii prezintă Adunării Creditorilor, prin membrii prezenţi la adunare, un nou punct pe ordinea de zi, respectiv:
– Dacă sunt de acord cu majorarea capitalului F.C. Rapid S.A prin subscriere publică şi listare pe Bursa de Valori Bucureşti”.
Includerea pe ordinea de zi a oricărui alt punct decât cele stabilite anterior reprezintă o golănie, din moment ce mare parte dintre creditori nu participă (fizic) la Adunare, ci transmit în scris punctul de vedere. În cazul de faţă, pe lângă aceată golănie a ţeparului basarabean Valerii MORARU (şi complicitatea jegoasă a lui BRIHAC), trebuie menţionat faptul că trâmbiţata listare la BVB nu este posibilă decât cu o derogare de la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară). Iar această derogare nu poate fi acordată decât dacă se aprobă prelungirea planului de reorganizare. Ceea ce nu s-a întâmplat!
În aceste condiţii, dacă judecătorul sindic Oana SCUTELNICU nu mai găseşte vreo chichiţă ca să pronunţe o nouă amânare (pentru la toamnă, că vine vacanţa instanţelor) şi dacă nu se convoacă pe şest o nouă Adunare a Creditorilor la care să participe doar alde MORARU şi să revoteze prelungirea planului de reorganizare, pe 20 mai 2016 ar trebui să se pronunţe decizia de intrare în faliment.
În ceea ce proveşte planul de reorganizare modificat (ataşat la finalul articolului), acesta mizează pe rezultate sportive remarcabile în Liga I (promovarea nici mai e pusă în discuţie) şi venituri extraordinare (drepturi de televiziune de peste două milioane de euro sau publicitate pe echipament de două milioane lei în sezonul competiţional 2017-2018), fără să existe vreo argumentaţie pentru cifrele respective. Cu toate acestea, planul arată că asociaţii vor susţine firma şi după promovare cu 1,1 milioane lei, respectiv 1,3 milioane lei, dar probabil sumele acestea sunt calculate astfel încât să se închidă socotelile pe zero.
Faptul că planul de reorganizare este făcut la plesneală este demonstrat de sumele prezentate într-unul din tabele, unde se precizează că totalul veniturilor din perioada de reorganizare (2014-2018) este de 48.168.788 lei, iar „total plăţi inclusiv datorii” se ridică la 51.802.467 lei. Dar, la urma-urmei, ce mare şmecherie 3,6 milioane lei pentru o echipă ca RAPID sau pentru un „mare afacerist” ca Valerii MORARU?!
Un alt aspect hilar în documentul menţionat este următoarea menţiune:
„Prin planul de reorganizare judiciară astfel cum a fost modificat, propunem ca pe lângă datoriile salariale care se vor achita conform programului de plăţi iniţial, să fie achitate datoriile curente acumulate de la data deschiderii procedurii de insolvenţă şi până în prezent”.
Pentru ca un plan de reorganizare să fie menţinut în aplicare şi să nu se treacă la faliment, este obligatoriu ca firma în insolvenţă (oricare ar fi aceasta) să îşi achite obligaţiile financiare curente. RAPID nu a făcut asta şi ar fi trebuit să intre de mai multă vreme în faliment. Acum vine basarabeanul (AZUGA WATERS SRL a întocmit planul de reorganizare) şi spune că datoriile deja acumulate după deschiderea procedurii de insolvenţă vor fi achitate în 2017 şi 2018!
După cum se observă, rezultatele financiare şi poziţia majorităţii creditorilor arată că FOTBAL CLUB RAPID SA este în faliment, dar instanţa, administratorii judiciari care s-au perindat şi basarabeanul care este prezentat drept patron au făcut tot posibilul ca acest deznodământ să tot fie amânat. Asta pentru că fotbalul românesc nu poate trăi fără RAPID… dar jucătorii de la RAPID pot trăi neplătiţi cu lunile sau cu anii (cei înscrişi la masa credală)! (sursa foto: fanatik.ro)
DOCUMENTE ATAŞATE:
FOTBAL CLUB RAPID – proces verbal Adunarea Creditorilor (31 martie 2016)
FOTBAL CLUB RAPID – plan de reorganizare modificat