F.S. TRANSPORTSERVICE: Administratorul austriac Walter JANITS „a folosit banii destinaţi societăţii debitoare în scop personal”

Societatea cu capital austriac F.S. TRANSPORTSERVICE SRL Timişoara (CUI/CIF: 19345191), administrată de Walter JANITS, a intrat în insolvenţă, la propria cerere, după ce anul trecut, cu 44 de angajaţi, a înregistrat pierderi de 2,12 milioane lei, la o cifră de afaceri de 23,56 milioane lei, datorii de 9,29 milioane lei şi capitaluri proprii negative, de -2.905.053 lei.

În Dosarul nr.3499/30/2019 de la Tribunalul Timiş, judecătorul sindic Loredana NEAMŢU a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, a numit practicianul propus de debitoare, AD PRO MANAGEMENT SPRL (Dragoslava PETROV), în funcţia de administrator judiciar provizoriu şi a stabilit data de 4 noiembrie 2019 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 27 noiembrie 2019, ora 12:00, la sediul ales al administratorului judiciar (Ghiroda, str. Retezat nr.3A, judeţul Timiş).




Într-un raport depus la dosar, AD PRO MANAGEMENT SPRL susţine că „problemele au fost determinate de insolvenţa FRIGOSERVICE TRANSPORT, societate comercială austriacă, ce asigură comenzile de transport societăţii debitoare”, iar administratorul Walter JANITS „a folosit banii destinaţi societăţii debitoare în scop personal, respectiv în interesul altei societăţi comerciale controlate de acealaşi administrator”. Cu toate acestea Dragoslava PETROV „va analiza eventualitatea şi oportunitatea formulării unei acţiuni în vederea antrenării răspunderii administratorului statutar Walter JANITS”!

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.3499/30/2019, al debitoarei F.S. TRANSPORTSERVICE SRL Timişoara, este programat pe 28 noiembrie 2019. (sursa foto: flickriver.com)