FAIST MEKATRONIC SRL Oradea (CUI/CIF: 17506160) – una dintre unităţile de producţie ale diviziei de metale uşoare din „FAIST Group”, specializată în prelucrarea metalelor şi producţia de piese turnate din aluminiu – a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv pe data de 21 iulie 2026, iar Tribunalul Bihor a programat primul termen de judecată pe 11 august 2026 – Dosar nr.2889/111/2026.
La cererea debitoarei, termenul de judecată a fost preschimbat/devansat, astfel că FAIST MEKATRONIC SRL a intrat în concordat preventiv pe 29 iulie 2026… deşi nu avea şi nu are nici acum bilanţul pentru 2025 depus la Fisc.
În funcţia de administrator concordatar a fost numit consorţiul format din INFINEXA RESTRUCTURING SPRL şi CUMPĂNAŞU INSOLVENCY IPURL, iar conform prevederilor Leegii 85/2014, „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitoarei ori acestea nu pot începe, indiferent de natura creanţei, pe o perioadă de 4 luni, cu excepţia executărilor silite având ca obiect creanţe salariale”.
Conform portalului instanţelor de judecată, societăţile TEHNO MOD SRL Oradea (CUI/CIF: 21782627) şi TOP CHEM SRL Cihei (CUI: 33228146) nu sunt de acord cu decizia instanţei, pe care au atacat-o cu apel.
Pentru anul 2024, FAIST MEKATRONIC SRL a declarat un număr mediu de 673 angajaţi, pierderi de 24.612.487 lei, la o cifră de afaceri de 231.197.192 lei, datorii de 240.496.895 lei şi active circulante de 110.581.849 lei, din care stocuri de 56.824.293 lei. (sursa foto: datacor-ge.ro)












