O mare şi neplăcută surpriză pentru mediul de afaceri din Capitala Moldovei este intrarea în insolvenţă, la propria carere, a societăţii FALCON GROUP SRL (CUI/CIF: 21531420), decizia judecătorului sindic Dan ARTENIE fiind pronunţată pe 4 decembrie 2019… la o lună de la înregistrarea Dosarului nr.6838/99/2019. În solicitarea de deschidere a procedurii generale, firma ieşeană a precizat că doi parteneri de afaceri (debitori) au intrat sub incidenţa Legii 85/2014, „fapt ce a fost de natură să genereze starea de insolvenţă„.

După ce a judecat cererea în afara termenului prevăzut de lege (10 zile), Tribunalul Iaşi a comunicat greşit termenele procedurii şi a fost nevoie de intervenţia administratorului judiciar provizoriu EXPRESSS LICHIDATOR IPURL (Constantin Daniel LUPU)… şi de o încheiere de îndreptare eroare materială.




În cele din urmă, s-a stabilit data de 20 ianuarie 2020 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 17 februarie 2020, ora 12:00, la sediul EXPRESSS LICHIDATOR IPURL (Iaşi, str.Ovidiu nr.4A, sc.B, et.1, ap.5 – interfon 205), acest practician fiind numit la propunerea debitoarei.

Deţinută şi administrată de Gabriel ICHIM, societatea FALCON GROUP SRL a fost înfiinţată în aprilie 2007 şi susţine că îşi desfăşoară activitatea pe două divizii – „sisteme complete pentru acoperişuri din tiglă metalică” şi „tâmplărie PVC”. Anul trecut, cu 11 angajaţi, a înregistrat un profit net de 128.353 lei, la o cifră de afaceri de 6,72 milioane lei, dar demn de semnalat este că a înregistrat un maxim istoric al datoriilor, de 1.702.852 lei, şi o valoare negativă a sumelor din „casă şi conturi la bănci” (-384.048 lei).

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.6838/99/2019, al debitoarei FALCON GROUP SRL Iaşi, este programat pe 18 martie 2020. (sursa foto: facebook.com/falcongroupiasi)



SUPERVIZOR.ro On decembrie - 16 - 2019

Leave a Reply


antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort