Debitoarea TREI FRAŢI CONSTRUCT SRL Uricani/Miroslava (CUI/CIF: 38972197) a intrat direct în faliment pe data de 5 aprilie 2024, susţinând în documentaţia depusă la Dosarul nr.1641/99/2024 de la Tribunalul Iaşi că «nu mai poate face faţă datoriilor către furnizori şi bugetul de stat în cuantum total de 486.081 lei».
Incapacitatea de plată a firmei deţinute de Zînica GAVRIL ridică semne de întrebare din moment ce toţi cei 6 ani de activitate (2018-2023) au fost încheiaţi cu profit, iar la 31 decembrie 2023 înregistra creanţe de 2.245.830 lei.
În cadrul procedurii simplificate de faliment, EXPRESSS LICHIDATOR IPURL, practicanul propus de debitoare (şi un mare apărăror al ţeparilor ADĂSCĂLIŢEI, MĂZĂRIANU sau URSU), va îndeplini atribuţiile de lichidator juiciar provizoriu, iar data de 21 mai 2024 este termenul limită de înscriere la masa credală.
În ceea ce o priveşte pe patroana Zînica GAVRIL, aceasta mai figurează ca asociat la AMICII CONSTRUCT SRL Păuseşti/Dumeşti (CUI/CIF 38163560, administrator Ion SPÎNU) şi la ELEGANT ALEX CONSTRUCTII SRL Uricani/Miroslava (CUI/CIF: 41419813, administrator Vasile Alex GAVRIL).