Falimentul BIBERLAND VICTORY (AFTERHILLS): Masă credală de „numai” 13,85 milioane lei; BOGDAN GHEORGHIU are de recuperat (glumă!) 13,41 milioane lei; Ambulanţa Iaşi a luat o ţeapă de 127.049 lei (document ataşat: tabel preliminar al creanţelor)

0

Înfiinţată în iulie 2016 sub numele BIBERLAND VICTORY SRL, rebotezată AFTERHILLS SRL… pentru ca anul trecut să revină la numele iniţial, actuala societate BIBERLAND VICTORY SRL Iaşi (CUI/CIF: 36328743) a organizat trei ediţii ale festivalului AFTERHILLS (ultima a fost în 2019), iar această activitate a generat pierderi (contabile) de peste 16 milioane lei.

Demn de remarcat este faptul că ultima schimbare de nume şi modificarea structurii asociaţilor au avut loc înainte de criza coronavirus şi au fost dublate de „rebranduirea” BACON SCIENCE SRL în AFTERHILLS FESTIVAL SRL (CUI/CIF: 36595910). Aceste „mânăreli” sugerează că s-a intenţionat „îngroparea” BIBERLAND VICTORY/AFTERHILLS SRL încă de la începutul anului 2020, dar probabil că operaţiunea a fost amânată din cauza pandemiei.

În cele din urmă, BIBERLAND VICTORY SRL a intrat direct în faliment (la propria cerere) pe data de 16 iunie 2021 – Dosarul nr.2490/99/2021. Ieri, 16 august 2021, cu 4 zile întârziere faţă de termenul limită stabilit de instanţă, lichidatorul judiciar CII PUIU VICTORIA (fost CII COŢOFANĂ VICTORIA) a catadicsit să publice (în BPI) tabelul preliminar al creanţelor.

Documentul prezintă o masă credală de 13.853.294,47 lei, sumă (mult) mai mică decât valoarea datoriilor din bilanţul aferent exerciţiului financiar 2020 – 17.070.704 lei.

Această diferenţă poate avea drept cauze neînscrierea la masa credală a unor creditori care au realizat că nu au nicio şansă de a-şi recupera banii (cum ar fi persoane care au cumpărat bilete la „Afterhills 2020”) sau/şi existenţa în contabilitate a unor facturi emise de firme fantomă (o practică prin zona HO.RE.CA şi de organizări evenimente).

Cel mai mare creditor este Bogdan Mihai GHEORGHIU (foto), cu suma de 13.410.000 lei, amuzant fiind faptul că fostul asociat majoritar deţine o creanţă teoretic garantată… în condiţiile în care BIBERLAND VICTORY SRL (fosta AFTERHILLS SRL) are active imobilizate de 7.287 lei.

Următorii doi creditori, la o distanţă enormă, sunt HTTPOOL ONLINE AND MOBILE ADVERTISING SRL Bucureşti (CUI/CIF: 15432112) – 193.277,55 lei şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi – 127.049 lei. Prima Adunare a Creditorilor este convocată pe 18 august 2021. (sursa foto: ieseanul.com)

DOCUMENT ATAŞAT:
BIBERLAND VICTORY SRL (fosta AFTERHILLS SRL) – Tabel preliminar al creanţelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.