Falimentul CASA RUSU: Care erau sumele plătite pentru spaţiile comerciale închiriate de la CARREFOUR, CEETRUS, OMNILOS sau PRACTIKER; masă credală de 28,52 milioane lei (documente ataşate)

Pe data de 17 octombrie 2024, Tribunalul Timiş a admis cererea debitoarei CASA RUSU SRL Dudeştii Noi (CUI/CIF: 19120792), depusă pe 14 octombrie 2024, şi a dispus deschiderea proceduri simplificate de faliment – Dosarul nr.5437/30/2024.

Conform tabelului preliminar, datoriile debitoarei CASA RUSU SRL, acceptate „din prima” de administratorul judiciar provizoriu CII BANTAŞ ROMANA DIANA, sunt de 28,52 milioane lei, cu menţiunea că RUS-SAVITAR SA Dudeştii Noi (CUI/CIF: 6326791) este principalul „sponsor”, cu o chirografară de 16.578.418,84 lei şi o subordonată de 10.878.666,08 lei.

Partea frumoasă la insolvenţe, mai ales la cele de care se ocupă practicieni fără prea multă experienţă, este că apar informaţii „oarecum confidenţiale”, cum ar fi chiriile plătite pentru unele spaţii comerciale.

În acest caz, „în naivitatea ei”, doamna Ramona Diana BANTAŞ ne spune ce chirii plătea CASA RUSU SRL pentru spaţiile comerciale închiriate de la diverşi proprietari de spaţii comerciale. Securiştii (a se citi specialiştii de la alte firme specializate în insolvenţe) nu ar fi divulgat niciodată astfel de informaţii!

AICI aveţi tabelul preliminar... şi AICIRaportul privind cauzele falimentului.

Următorul termen de judecată în Dosarul de faliment nr.5437/30/2024, al debitoarei CASA RUSU SRL, este programat pe 20 martie 2025.

DOCUMENTE ATAŞATE:
CASA RUSU SRL – Tabel preliminar al creanţelor

CASA RUSU SRL – Raport privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă