GEOCON DESIGN SRL Iaşi (CUI/CIF: 34204552) a intrat în insolvenţă (la propria cerere), conform deciziei pronunţate pe 23 iunie 2022 în Dosarul nr.3366/99/2022.
Tabelul preliminar al creanţelor întocmit de administratorul judiciar provizoriu EUROBUSINESS LRJ SPRL prezintă o masă credală de 6.067.173,33 lei… mult mai mică decât datoriile la finalul anului trecut, conform bilanţului public – 8.315.924 lei, dar nu e exclus să fi făcut patronul Dumitru LUPAŞCU (foto) vreo şmecherie cu activele imobilizate (2.247.710 lei la 31 decembrie 2021).
Cel mai mare creditor este Fiscul, cu o creanţă teoretic garantată („admisă provizoriu cu toată creanţa solicitată în categoria creanţelor garantate, până la identificarea bunurilor mobile ce fac obiectul garanţiei şi întocmirii Raportului de evaluare”) de 4.775.447 lei. Conform site-ului ANAF, suma de 1,65 milioane lei reprezintă restanţele la „Pensii”… adică stopaj la sursă.
În ceea ce priveşte creditorii chirografari, cel mai generos „sponsor” este PERI ROMANIA SRL Baloteşti (CUI/CIF: 8995865) – 677.375,77 lei („contravaloare chirie, accesorii şi penalităţi aferente contract”).
În sentinţa privind deschiderea procedurii, judecătorul sindic Alexandru MIŢICĂ a precizat foarte clar:
Până la data de 03.08.2022, administratorul judiciar va depune raportul cauzelor impus de art.97 alin.1, raport întocmit în conformitate cu cerinţele prevăzute de art.58 al.1 lit.b şi în care va menţiona dacă sunt persoane vinovate de apariţia stării de insolvenţă, precum şi dacă există premisele angajării răspunderii acestora. Raportul cauzelor va fi publicat integral în BPI
A trecut mai bine de o lună de la termenul stabilit de instanţă şi EUROBUSINESS LRJ SPRL (asociat coordonator Eduard PASCAL) nu a publicat raportul în BPI… deşi pentru ieri, 5 septembrie 2022, a fost convocată Adunarea Creditorilor.
Înfiinţată în martie 2015 de Simona Elena LUPAŞCU şi preluată în octombrie 2018 de Dumitru LUPAŞCU, societatea GEOCON DESIGN SRL a raportat pentru anul 2021 un număr mediu de 31 angajaţi (faţă de 130 în 2020), profit net de 1.054.878 lei, la o cifră de afaceri de 29.844.494 lei (creştere de 20,6 milioane lei!), datorii de 8.315.924 lei şi active circulante de 5.807.535 lei, din care creanţe de 2.852.883 lei.
La ora actuală, Dumitru LUPAŞCU mai este asociat şi administrator la KOTEK-LUP SRL (CUI/CIF: 40557486), W.T.C. WORLD TRUST CONSTRUCTION SRL (CUI/CIF: 40527469) şi WARK TRUST COM SRL (CUI/CIF: 37380383) – în insolvenţă.
După cum arată bilanţurile publice, sunt şanse mari ca, în 2021, salariaţii de la GEOCON DESIGN SRL să fi fost transferaţi la KOTEK-LUP SRL, firmă care a raportat (pentru anul trecut) 100 de angajaţi, faţă de niciunul în 2020. (sursa foto: facebook.com/dumitru.lupascu.1654)