GTS TELECOM a cerut insolvenţa EXPERT CRISNIC… constructor cu pierderi de 1,47 milioane lei şi datorii de 3,86 milioane lei în 2020

GTS TELECOM SRL Bucureşti (CUI/CIF: 4419886) – companie IT&C cu profit net de 11,24 milioane lei şi afaceri de 139,39 milioane lei în 2020 – a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva EXPERT CRISNIC SRL Titu (CUI/CIF: 36612159), iar această solicitare de aplicare a Legii 85/2014 a dus la înregistrarea Dosarului nr.4141/120/2021 de la Tribunalul Dâmboviţa.

Înfiinţată în octombrie 2012, firma de construcţii EXPERT CRISNIC SRL este administrată de Vasile NICOLAE UDROIU şi pentru anul 2020 a raportat 22 de angajaţi, pierderi de 1.468.832 lei, la o cifră de afaceri de 3.257.801 lei (faţă de 8.364.170 lei în 2019), datorii de 3.862.343 lei şi capitaluri proprii negative, de -1.279.917 lei.