Acasă Uncategorized HA! HA! HA! Mugurel LAICU, şeful DRDP Iaşi, a încasat anul trecut...

HA! HA! HA! Mugurel LAICU, şeful DRDP Iaşi, a încasat anul trecut cu peste 100.000 lei mai puţin decât colegul Dănuţ PILĂ

La nivelul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi a tot existat un război juridic pe tema „cine e Director General?”.

Disputa a fost între Ovidiu-Mugurel LAICU şi Dănuţ PILĂ şi, cumva alternativ, instanţa a decis pentru fiecare dintre ei – ceva detalii AICI!

Ambii au câştigat procesele intentate şi instanţa a zis că trebuie să primească «bani din urmă»… pentru perioada în care au fost destituiţi ilegal.

Normal ar fi fost ca acei jurişti care au decis/aprobat concedierea ILEGALĂ (a oricăruia dintre ei) să fie traşi la răspundere.

Nu s-a întâmplat aşa şi amândoi au rămas în conducerea DRDP Iaşi. Nici nu contează funcţiile, important e că ambii primesc o grămadă de bani de la această Direcţie.

De exemplu, în 2022, Mugurel LAICU a încasat 136.351 lei, adică o medie de 11.362,58 lei/lună, de la DRDP Iaşi… şi o sinecură de 10.546 lei de la CL Iaşi (e consilier local). Conform declaraţiei de avere.

Colegul de Direcţie, Dănuţ PILĂ, a încasat – tot în 2022 – „salariu” de 193.149 lei. Tot conform declaraţiei de avere. E posibil ca suma să includă şi nişte bani obţinuţi în instanţă („din urmă”)… dar nu a zis asta.

În plus, Dănuţ PILĂ a mai încasat pensie specială (el îi spune militară) de 56.500 lei, ca fost angajat la SRI. Are 55 sau 56 de ani, ca idee!

Dacă tragem linie, LAICU a fost remunerat anul trecut cu 146.867 lei, iar PILĂ cu 249.649 lei. Un plus de peste 100.000 lei pentru PILA. Se urcă LAICU pe pereţi când vede asta!

În ceea ce priveşte soţiile, ambele angajate la stat, doamna Luminiţa-Delia LAICU – funcţionar la Primăria Iaşi – a fost remunerată anul trecut cu 72.939 lei, o medie de 6.078 lei/lună.

Doamna Laura Petronela PILĂ, director economic la Serviciul de Ambulanţă Iaşi, a fost remunerată în 2022 cu 103.214 lei, o medie de 8.601 lei/lună.

Iar avantaj familia PILĂ!

DOCUMENTE ATAŞATE:
LAICU Mugurel – declaraţie de avere (2023)

PILĂ Dănuţ – declaraţie de avere (2023)