Acasă Uncategorized IAŞI: Şi-au cerut insolvenţa CGA GENERAL CONSTRUCT şi TERRAMOLD HOLIDAY; firma lui...

IAŞI: Şi-au cerut insolvenţa CGA GENERAL CONSTRUCT şi TERRAMOLD HOLIDAY; firma lui Claudiu Vasile COZMA are datorii la stat de 1,11 milioane lei, iar a lui Dumitru Gabriel SURDU de 109.763 lei

Pe data de 23 martie 2026, la Tribunalul Iaşi au fost înregistrate cereri de intrare în insolvenţă din partea debitoarelor CGA GENERAL CONSTRUCT SRL Iaşi (CUI/CIF: 38122331) şi TERRAMOLD HOLIDAY SRL Dorobanţ/Aroneanu (CUI/CIF: 27153987), solicitări de aplicare a Legii 85/2014 care au dus la apariţia Dosarului nr.1751/99/2026, respectiv a Dosarului nr.1734/99/2026.

Înfiinţată în august 2017 şi numită anterior DOGMAR BUILD SRL, societatea CGA GENERAL CONSTRUCT SRL este deţinută şi administrată de Claudiu Vasile COZMA, încă nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2025, iar pentru anul 2024 a raportat 19 angajaţi, profit net de 1.346.312 lei, la o cifră de afaceri de 4.424.978 lei, datorii de 826.842 lei şi active circulante de 986.665 lei, din care creanţe de 935.076 lei.

Chiar dacă rezultatele financiare pentru 2025 nu sunt disponibile, site-ul ANAF arată că situaţia financiară a constructorului ieşean este complicată… sau Claudiu Vasile COZMA pur şi simplu şi-a propus propus să nu plătească dările către stat.

Mai exact, anaf.ro susţine că CGA GENERAL CONSTRUCT SRL înregistra la data de 31 decembrie 2025 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 1.109.216 lei, cu peste o treime stopaj la sursă.

TERRAMOLD HOLIDAY SRL a fost înfiinţată în iulie 2010 de Amelia Elena MACOVEI SURDU şi urma să se ocupe de „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”. În 2012, „comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate” a devenit obiectul principal de activitate. Din 2021, este deţinută şi administrată de Dumitru Gabriel SURDU (foto), fiul cunoscutului om de afaceri Gabriel Mihai SURDU… care a fost implicat în această firmă, atât ca asociat, cât şi ca administrator.

Nici TERRAMOLD HOLIDAY SRL nu s-a grăbit să depună bilanţul pentru anul trecut, iar în 2024, cu 4 angajaţi, a obţinut un profit net de 6.014 lei, la o cifră de afaceri de 1.174.769 lei, şi a încheiat exerciţiul financiar cu datorii de 668.558 lei şi active circulante de 813.520 lei, din care stocuri de 678.207 lei.

TERRAMOLD HOLIDAY SRL figurează (în premieră) pe lista datornicilor la stat, obligaţiile restante la 31 decembrie 2025 fiind de 109.763 lei, din care vreo 40.000 lei stopaj la sursă. (sursa foto: facebook.com/surdu.dumitrugabriel)