Deţinută de Stelian ILIE (50 de ani) – 85% şi Dragoş BĂSMĂLUŢĂ (38 de ani), societatea MIRA TELECOM SA Bucureşti (CUI: 11123297) a înregistrat rezultate pozitive încă din primii ani de activitate, iar în ultimii 3 ani (2014-2016) a reuşit profituri nete de peste un milion de lei, chiar dacă cifra de afaceri a scăzut mult (în 2015 şi 2016, faţă de 2014).
În acest context, cererea depusă de MIRA TELECOM SA pe 27 iulie 2017, de a intra în insolvenţă, a fost o surpriză chiar şi pentru mare parte din jucătorii de pe piaţa IT&C. În documentaţia depusă la Dosarul nr.29450/3/2017, debitoarea a precizat că „dacă la sfârşitul anului financiar 2016, societatea a înregistrat un profit de 1.562.649 lei, la mijlocul anului 2017 a înregistrat o pierdere în valoare de 3.631.402 lei datorată înrăutăţirii accelerate a indicatorilor financiari”.
În ceea ce priveşte datoriile, MIRA TELECOM SA a susţinut că acestea depăşesc 39 milioane lei, din care 19,63 milioane lei – datorii exigibile mai vechi de 60 de zile.
Poate şi pentru că instanţa a fixat primul termen de judecată la aproape o lună de la depunerea cerii (legea prevede maxim 10 zile), unul dintre creditorii societăţii MIRA TELECOM SA a aflat despre demersul acesteia şi a încercat, printr-o cerere de intervenţie principală, să blocheze deschiderea procedurii. Este vorba de PROVISION SOFTWARE DIVISION SRL Bucureşti (CUI: 9224427), companie controlată de Alexandru ANDRIESCU (47 de ani) care a afirmat că „acţiunea debitoarei este abuzivă, introdusă cu rea credinţă, aceasta urmând a încasa, în mod cert, o sumă mare de bani de la Regia Autonomă RASIROM„.
PROVISION SOFTWARE DIVISION SRL are de recuperat aproximativ un milion de euro de la MIRA TELECOM SA şi s-a apucat „să povestească” în instanţă de unde provine această sumă: a livrat către MIRA TELECOM SA două loturi de produse pe care debitoarea „le-a dat mai departe” către Regia Autonomă RASIROM, în cadrul Proiectului privind fondul NATO pentru sprijin (Trust Fund/TF) pentru Ucraina în domeniul apărării cibernetice.
Mai mult, PROVISION SOFTWARE DIVISION SRL spune că „MIRA TELECOM SA va incasa de la Regia Autonomă RASIROM aceeaşi sumă (milionul de euro – n.r.) plus marja sa de profit, de aproximativ 60.000 de euro„, de unde rezultă că firma lui Stelian ILIE şi Dragoş BĂSMĂLUŢĂ nu a adus îmbunătăţiri acelor produse, ci doar „le-a pasat” către regie şi şi-a pus „un capac” de 60.000 euro. Cel puţin aşa reiese din acuzaţia creditoarei, care a mai afirmat în instanţă că „deschiderea procedurii insolvenţei este abuzivă întrucât MIRA TELECOM SA încearcă să fraudeze interesele creditoarei PROVISION SOFTWARE DIVISION şi să se folosească de întreaga sumă care va fi încasată de la Regia Autonomă RASIROM, nu doar de marja sa de profit”.
În încercarea de a convinge instanţa că nu e oportună aplicarea Legii 85/2014, compania lui Alexandru ANDRIESCU a apreciat că deschiderea procedurii „ar afecta un lanţ întreg de distribuţie şi ar genera intrarea în insolvenţă a mai multor societăţi care au livrat produse pentru buna desfăşurare a proiectului NATO” şi a mai afirmat că „reprezentanţii creditoarei au aflat de prezentul dosar de la directorul MIRA TELECOM SA, care a solicitat modificarea contractului cu ameninţarea că dacă nu acceptăm diminuarea preţului va intra în insolvenţă„.
Judecătorul sindic Elena GÂRLICI nu a fost impresionată de zicerile creditoarei şi pe 22 august 2017 a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, numind în funcţia de administrator judiciar provizoriu practicianul propus de debitoare, EURO INSOL SPRL – firma condamnatului Remus BORZA, actualmente şi deputat.
Reprezentat în acest dosar de Adrian MUNTEANU-LAZĂR, practicianul în insolvenţă a aplicat deja nişte „limbi zemoase” debitoarei, în raportul privind continuarea perioadei de observaţie:
- Înfiinţată în anul 1998, MIRA TELECOM este astăzi un jucător important în domeniul sistemelor integrate, proiectelor de securitate, IT şi telecomunicaţiilor
- La nivel operaţional, compania dispune de expertiză pentru a servi pieţele cu un rol vital în societate şi este organizată în cinci linii de business
- MIRA TELECOM SA deţine un Centru de Cercetare şi Dezvoltare dotat cu echipamente de laborator de înalt nivel tehnologic şi platforme software în localitatea Joiţa, judeţul Giurgiu
Instanţa a mai stabilit data de 6 octombrie 2017 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca prima Adunare a Creditorilor să se întrunească pe 31 octombrie 2017, ora 13:00, la sediul administratorului judiciar (Bucureşti, Clădirea Opera Center One, str.Costache Negri nr.1-5, et.3, sector 5).
Sentinţa de deschidere a insolvenţei încă nu a fost atacată cu apel, dar termenul este de „7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”, iar publicarea în BPI s-a înregistrat pe 6 septembrie 2017. Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.29450/3/2017 este programat pe 21 noiembrie 2017. (sursa foto: facebook.com/mira.telecom)