Încă un faliment MURARU/PETRUŞCĂ… de data aceasta pus în cârca mamei. Cu o ţeapă cumulată de peste 1,4 milioane lei, Diana-Elena PETRUŞCĂ este… premiată de EXA BROKER DE ASIGURARE

PRO ASIG-ASISTENT ÎN BROKERAJ SRL Iaşi (CUI/CIF: 24746963) a intrat în insolvenţă pe 23 iunie 2022, la cererea Fiscului, care a invocat o creanţă (teoretic garantată) de 70.937 lei. Tabelul definitiv prezintă o masă credală de 79.572 lei (un singur creditor – AJFP Iaşi), dar administratorul judiciar CII MORARU LAURA-CLAUDIA susţine – în Raportul final – că Fiscul ar deţine o creanţă de 333.857 lei!

Societatea PRO ASIG-ASISTENT ÎN BROKERAJ SRL a fost înfiinţată în noiembrie 2008 sub numele PRO ASIG AGENT DE ASIGURĂRI SRL, de Diana-Elena MURARU (ulterior PETRUŞCĂ, foto), iar în 2011 a fost preluată (în acte) de Didica MURARU. Transferul s-a făcut în două etape (majorare de capital social şi cesiune părţi sociale), probabil pentru că agentul economic înregistra datorii la stat la momentul respectiv.

În condiţiile în care Didica MURARU nu a avut acreditări/atestat pentru „activitati ale agenţilor şi broker-ilor de asigurări”, este de presupus că tot Diana-Elena MURARU a fost administrator al firmei. Cert este că ultimul bilanţ depus este pentru 2016, an încheiat cu datorii de 20.375 lei şi active circulante de 405.582 lei, din care 373.056 lei în casă şi conturi la bănci. Totuşi, site-ul ANAF susţine că PRO ASIG-ASISTENT ÎN BROKERAJ SRL a încheiat anul 2016 cu datorii la stat de 26.598 lei.

În cadrul procedurii de insolvență, debitoarea nu a depus niciun act şi nu a luat legătura cu administratorul judiciar. Deşi nedepunerea documentelor contabile este „taxată” de unii practicieni cu plângere penală, deşi a remarcat lichidităţile din ultimul bilanţ şi e clar că banii au fost folosiţi în interes propriu (furaţi, mai corect) de cineva din firmă, aşa-zisul specialist în insolvenţe CII MORARU LAURA-CLAUDIA «nu poate indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă stare societăţii şi nici angajarea răspunderii patrimoniale a societăţii».

Pentru că e obligaţie de serviciu, AJFP Iaşi a formulat cerere de atragere a răspunderii personale/patrimoniale… dar numai pentru Didica MURARU, neexistând niciun fel de verificare a istoricului firmei. Dosarul asociat nr.1773/99/2022/a1 a fost înregistrat pe 5 decembrie 2022… şi încă nu are programat primul termen de judecată!

Fără a lua în calcul prejudiciul de la această insolvenţă, Diana-Elena PETRUŞCĂ (fostă MURARU) se poate lăuda cu o ţeapă (cumulată) de peste 1,4 milioane lei, prin falimentele PRO ASIG INSURANCE-BROKER DE ASIGURARE SRL (CUI/CIF: 26157930) şi DIRTY DIANA SRL (CUI/CIF: 27403889).

Mai mult, este beneficiara unei sentinţe de atragere a răspunderii personale/patrimoniale în cazul falimentului DIRTY DIANA SRL, suma pe care trebuie să o achite fiind de 114.566,28 leiAICI.

Şi pentru că evazioniştii şi ţeparii (plus alte categorii de infractori) sunt toleraţi şi chiar premiaţi în ţara noastră, Diana-Elena PETRUŞCĂ a primit recent DIPLOMĂ din partea EXA BROKER DE ASIGURARE SRL Oradea (CUI/CIF: 18409050, administrator Cristian ILE).

Îi doresc brokerului de asigurări bihorean să se bucure de această colaborare cu Diana-Elena PETRUŞCĂ – cu GRG ASIG SRL Iaşi (CUI/CIF: 30314269), de fapt – aşa cum s-a bucurat şi… CARPATICA ASIG! (sursa foto: facebook.com/pro.asig.5)
………….
Amuzantă situaţia de pe Facebook:
Diana-Elena PETRUŞCĂ se declară căsătorită, în timp ce soţul este «într-un parteneriat domestic»!

CITIŢI ŞI:
PRO ASIG: Prima ţeapă trasă de brokerul MURARU/PETRUŞCĂ depăşeşte 1,3 milioane lei; procedura de faliment a durat mai mult de 4 ani… şi s-a recuperat suma de 125 lei

Diana Elena PETRUŞCĂ: Sentinţă de atragere a răspunderii pe o firmă… şi profit de 97% pe alta (broker de asigurări)