Acasă Uncategorized Înfiinţată în mai 2024 de „specialistul în falimente” Aurelian Robert ROTARIU şi...

Înfiinţată în mai 2024 de „specialistul în falimente” Aurelian Robert ROTARIU şi preluată după numai un an de Tudor Călin ARAMĂ, firma de construcţii TEHNOROM INVEST şi-a cerut insolvenţa; afacerea se mută pe HERA BUILDING SOLUTION

Societatea TEHNOROM INVEST SRL Iaşi (CUI/CIF: 50070410) a fost înfiinţată în mai 2024 de Aurelian Robert ROTARIU, individ care s-a specializat în tras ţepe Fiscului (dar nu numai), portofoliul acestui individ numărând cel puţin 4 falimente: AECOM ENGINEERING SRL Iaşi (CUI/CIF: 44559811), HAGEMAN COMPANY SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 36790792) HAGEMANN BUILDING COMPANY SRL Valea Lupului (CUI/CIF: 36790792) şi MINA SET SRL Todireşti (CUI/CIF: 8740306), cu menţiunea că HAGEMANN BUILDING COMPANY SRL a fost deja radiată… iar AJFP Iaşi a contabilizat o gaură de 2.992.500 lei.

Având ca obiect principal de activitate „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”, TEHNOROM INVEST SRL a raportat pentru anul 2024 un număr mediu de 69 angajaţi, pierderi de 196.710 lei, la o cifră de afaceri de 1.490.827 lei, datorii de 764.634 lei şi active circulante de 568.124 lei… din care 431.082 lei în casă şi conturi la bănci.

Conform site-ului ANAF, firma deţinută şi administrată anul trecut de Aurelian Robert ROTARIU înregistra la data de 31 decembrie 2024 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 354.904 lei, cu peste 60% stopaj la sursă.

În martie 2025, TEHNOROM INVEST SRL Iaşi pierde înregistrarea în scopuri de TVA din cauza cazierului fiscal al patronului, dar luna următoare redevine plătitoare de TVA pentru că Aurelian Robert ROTARIU se retrage din firmă, iar Tudor Călin ARAMĂ (foto) preia părţile sociale şi funcţia de administrator.

Deşi constructorul ieşean nu a mai apărut cu datorii la stat şi chiar figurează pe „lista albă” la raportarea pentru 30 iunie 2025, deşi nu are procese intentate de partenerii de afaceri… se declară în incapacitate de plată. Mai exact, pe 3 octombrie 2025 a depus cerere de intrare în insolvenţă, iar acest demers a dus la constituirea Dosarului nr.5125/99/2025, pentru care Tribunalul Iaşi a programat un prim termen de judecată pe 17 octombrie 2025.

Demn de semnalat este şi faptul că, la începutul lunii mai 2025, Tudor Călin ARAMĂ a înfiinţat HERA BUILDING SOLUTION SRL Iaşi (CUI/CIF: 51748988)… deşi mai are două firme: TEARZ CONSULTING SRL (CUI/CIF: 48847078 ) şi HERA HOME SRL (CUI/CIF: 49713287), aceasta din urmă fiind înfiinţată în martie 2024, împreună cu Aurelian Robert ROTARIU.

HERA BUILDING SOLUTION SRL este plătitoare de TVA încă de la înfiinţare şi a declarat angajaţi începând cu 1 iunie 2025, ceea ce înseamnă că afacerea de pe TEHNOROM INVEST SRL se va muta (sau poate a fost mutată deja) pe această firmă înfiinţată în mai 2025. (sursa foto: facebook.com/arama.tudor)