Insolvenţa BLUE AIR AVIATION: Debitoarea a declarat datorii de 300 MILIOANE EURO… şi capitaluri negative de peste UN MILIARD DE LEI; termenele procedurii au fost majorate (document ataşat: Sentinţa de deschidere a procedurii generale)

BLUE AIR AVIATION SA (CUI/CIF: 31525574), societate numită anterior BLUE AIR – AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL, a intrat în insolvenţă pe 21 martie 2023 (oficial la popria cerere), după ce a dat-o în bară cu procedura de concordat preventiv – Dosar nr.8307/3/2023.

Tribunalul Bucureşti a reuşit să comunice/publice această sentinţă pe 11 mai 2023, ceea ce înseamnă că este în termenul de apel („7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă”).

Documentul prezintă o imagine mai apropiată de realitate a dezastrului de la BLUE AIR AVIATION SA… în condiţiile în care compania aeriană nu a depus bilanţurile pe 2021 şi 2022.

Astfel, în sentinţă se precizează că «datoriile societăţii se ridicau la data de 28.02.2023 la suma totală de aproximativ 300.000.000 euro», iar «potrivit situaţiilor financiare la 30.09.2022 se constată dezechilibrul financiar pe termen scurt în cuantum de 1.028.693.560 lei, valoare negativă; astfel, datoriile curente ale societăţii sunt excedentare activelor curente, fapt ce a dus la incapacitatea de plată a societăţii”.

O altă informaţie interesantă din documentul menţionat este următoarea: «încasările societăţii începând din 6 septembrie 2022 şi pană în februarie 2023 au fost de 1.523.969,07 EUR (echivalent), din care începând cu 1 decembrie 2022 şi până în februarie 2023 – 1.624,14 EUR (echivalent)”.

În ceea ce priveşte datoriile la stat, sursa de informaţii (teoretic corecte şi actualizate) este site-ul ANAF, care susţine că BLUE AIR AVIATION SA înregistra la data de 31 martie 2023 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 72.922.184 lei, sumă defalcată astfel:

  • Bugetul de stat = 17.108.760 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 41.652.886 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 0
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 14.160.538 lei

Administratorul judiciar provizoriu (consorţiul format din INFINEXA RESTRUCTURING SPRL şi MUŞAT & ASOCIATII – RESTRUCTURING\INSOLVENCY SPRL) a invocat «un număr foarte mare de creditori, peste 500, majoritatea fiind companii străine» şi a solicitat majorarea termenelor stabilite iniţial de instanţă.

Judecătorul sindic Ioana Andreea POPESCU de la Tribunalul Bucureşti a fost de acord, astfel că termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor a devenit 26 mai 2023, tabelul preliminar urmează să fie publicat cel târziu pe 26 iunie 2023, iar prima Adunare a Creditorilor se va întruni pe 30 iunie 2023.

DOCUMENT ATAŞAT:
BLUE AIR AVIATION SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală