FOCUS TRANSPEDITION SRL Bucureşti (CUI: 27640516) a fost înfiinţată în octombrie 2010, de către Ionuţ BURCEA (40 de ani în prezent) – 90% şi Daniel LEONTE (40 de ani) – 10%, având ca obiect principal de activitate „intermedieri în comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii„. În februarie 2011, cei doi au devenit parteneri cu deţineri egale, pentru ca în mai 2012 să se retragă din firmă BURCEA; astfel că Daniel LEONTE a devenit unic asociat, preluând şi funcţia de administrator de la fostul partener.
Firma a avut o evoluţie surprinzătoare, reuşind chiar din primul an (2011) o cifră de afaceri de peste 7,66 milioane lei, pentru ca în 2015 să ajungă la vânzări de 19,27 milioane lei şi profit net de 322.468 lei, rezultate obţinute cu 91 de angajaţi. Nici datoriile la 31 decembrie 2015 nu erau chiar de speriat – 7.880.267 lei, dacă ţinem cont de faptul că societatea avea la data respectivă creanţe de 3.210.630 lei, stocuri de 1.526.468 lei şi suma de 1.012.360 lei în casă şi conturi.
Anul trecut, ceva a scârţîit în activitatea FOCUS TRANSPEDITION SRL, astfel că pe 6 septembrie 2016 a fost raportat la CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) primul bilet la ordin refuzat la plată de firma lui Daniel LEONTE, dar demn de menţionat este faptul că incidentele consemnate în septembrie-decembrie 2016 poartă menţiunea „poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului„.
Confruntată cu poprire de la Fisc şi cu acţiuni de executare silită demarate de creditori, FOCUS TRANSPEDITION SRL a solicitat aplicarea Legii 85/2014 (pe 28 februarie 2016), ciudat fiind faptul că în sentinţa pronunţată de judecătorul sindic Oana SCUTELNICU pe 3 martie 2017 se spune aşa:
„Debitorul SC FOCUS TRANSPEDITION SRL a solicitat în temeiul art.66 şi următoarele din Legea 85/2014 deschiderea procedurii de faliment prin procedura simplificată şi desemnarea unui lichidator judiciar.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat, că societatea se afla în încetare de plăţi, nu mai poate face faţă datoriilor existente cu fondurile disponibile, aşa cum rezultă din ultimul bilanţ contabil şi din balanţa de verificare, fără să existe posibilităţi de reorganizare„.
În introducerea la sentinţa respectivă se mai spune că „din actele depuse la dosarul cauzei de către debitoare rezultă că societatea înregistrează datorii de 327.571,13 lei, ce au depăşit termenul de 60 de zile de la scadenţă, judecătorul sindic apreciind că debitoarea este în stare de insolvenţă datorită insuficientei fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, mai ales pentru faptul că societatea nu mai desfăşoară activitate comercială„. Probabil este vorba de o greşeală (a grefierului Mihăiţă Daniel BÂLTEANU), pentru că datoriile invocate sunt foarte mici (erau de 7,88 milioane lei la finalul anului 2015), iar decizia instanţei nu a fost în concordanţă cu ceea ce se spune în introducere.
Mai exact, sentinţa pronunţată (pe 3 martie 2017) în Dosarul nr.6949/3/2017 de la Tribunalul Bucureşti a fost următoarea: „Admite cererea debitorului (…) deschide procedura generală împotriva debitorului”. În funcţia de administrator judiciar provizoriu a fost numit C.I.I. STANCIU PAULA DOINA, iar data de 18 aprilie 2017 a fost stabilită drept termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor. Conform notificării publicate de Paula Doina STANCIU, există peste 120 de potenţiali creditori identificaţi pe baza documentelor contabile ale firmei.
FOCUS TRANSPEDITION SRL este deţinută şi administrată în continuare de Daniel LEONTE, îşi promovează produsele prin intermediul site-ului polistiren.pro (focuscontruct.ro nu mai este funcţional), iar la finalul anului 2016 avea datorii la bugetele de stat de aproximativ 150.000 euro (conform site-ului ANAF). Ultimul bilet la ordin refuzat la plată a fost raportat pe 20 martie 2017 şi, surprinzător, poartă menţiunea „la data emiterii biletului la ordin, semnătura nu corespunde cu specimenul„.
În cadrul procedurii de insolvenţă, prima Adunare a Creditorilor se va desfăşura pe 15 mai 2017 (locul şi ora nu au fost comunicate), iar următorul termen de judecată din Dosarul de insolvenţă nr.6949/3/2017 este programat pe 16 iunie 2017. (sursa foto: facebook.com/polistiren.pro)
NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact