Insolvenţă la ICPET-ul cazanelor

ICPET – GENERATOARE ABUR SA Bucureşti (CUI: 16951886) se prezintă pe site-ul propriu drept „cel mai important proiectant şi furnizor de inginerie din domeniul generatoarelor de abur energetic şi industrial, generatoarelor de apă caldă şi apă fierbinte şi instalaţiilor de recuperare a căldurii, numite uzual cazane, din România”.

ICPET – GENERATOARE ABUR SA este, de fapt, una din cele 3 societăţi în care s-a divizat ICPET SA (Institutul de Cercetare şi Proiectare Echipamente Termoenergetice) în anul 2004, la 10 ani după privatizarea prin metoda MEBO (un scurt istoric găsiţi AICI). Dar dincolo de proiectele şi certificările pe care le flutură acest agent economic… râmâne realitatea dureroasă a rezultatelor financiare.

După ce în anii impari 2011, 2013 şi 2015 a înregistrat pierderi considerabile, anul trecut s-a ajuns ca datoriile să nu mai poată fi achitate nici măcar cu întârziere, astfel că, pe 28 noiembrie 2017, ICPET – GENERATOARE ABUR SA a solicitat protecţia Legii 85/2014. În documentaţia depusă la Dosarul nr.45272/3/2017, a precizat că „are datorii de 1.417.398 lei care depăşesc mai mult de 60 de zile„, dar „în prezent negociază contracte cu diverşi beneficiari, ceea ce îi asigură şansa redresării economice pe baza unui plan de reorganizare”.

Judecătorul sindic Nicolae PREPELIŢĂ de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea pe 4 decembrie 2017 şi a numit practicianul propus de debitoare, GEORGESCU, DĂNĂILĂ şi ASOCIAŢII SPRL (Remus DĂNĂILĂ), în funcţia de administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de 1.500 lei.

Instanţa a mai stabilit data de 19 ianuarie 2018 drept termen limită pentru înscrierea la masa credală, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să se desfăşoare pe 15 februarie 2018 (locul şi ora nu au fost comunicate).

Administratorul judiciar a publicat la începutul acestei săptămâni raportul privind cauzele insolvenţei, document care arată că, în primele 11 luni ale anului trecut, debitoarea a înregistrat pierderi de 1.416.721 lei, la o cifră de afaceri de 1.761.333 lei, iar datoriile la 30 noiembrie 2017 se ridicau la 4,2 milioane lei.

În ciuda acestor rezultate, Remus DĂNĂILĂ afişează un optimism moderat şi apreciază că „din vânzarea de active şi activitatea societăţii, aceasta se poate redresa prin adoptarea unui plan de reorganizare care să stabilească un anumit flux de achitare a obligaţiilor şi ajustarea cheltuielilor societăţii, astfel încât să iasă din impas”.

ICPET – GENERATOARE ABUR SA are un capital social 250.893 lei, deţinut de Dan D.R. DINESCU (cetăţenie română şi germană, 49 de ani) – 8,71806% şi acţionari tip listă – 91,2819%. Societatea este administrată de Gică ILIE (59 de ani). Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.45272/3/2017 este programat pe 18 martie 2018. (sursa foto: mircea-radulescu.webnode.ro)

DOCUMENTE ATAŞATE:
ICPET – GENERATOARE ABUR SA – Încheiere de deschidere a procedurii insolvenţei în formă generală

ICPET – GENERATOARE ABUR SA – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

ICPET – GENERATOARE ABUR SA – Raport privind cauzele insolvenţei