TELEGRAF ADVERTISING SRL Constanţa (CUI: 6742971), firma care editează cotidianul TELEGRAF şi deţine domeniul telegrafonline.ro, a intrat în insolvenţă pe 27 iunie 2017, oficial la propria cerere… dar după ce doi creditori au solicitat aplicarea Legii 85/2017.
În documentaţia depusă la Dosarul nr.1290/118/2017, de care se ocupă judecătorul sindic Ioana PASCU, debitoarea a precizat că „la acest moment se află în stare de insolvenţă, fondurile bănesti deţinute în casă si în conturile bancare fiind insuficiente pentru acoperirea datoriilor exigibile în cuantum total de 11.071.590,66 lei„.
Valoarea datoriilor este foarte mare dacă o raportăm la cifra de afaceri, care a coborât la 3,35 milioane lei în 2016. Mai mult, suma invocată de debitoare este cu 2,86 milioane lei peste cea din bilanţul aferent anului trecut. Iar asta în condiţiile în care firma nu deţine active imobilizate (7.831 lei este valoarea acestora), iar cele circulante sunt de numai 831.001 lei.
În cadrul procedurii generale de insolvenţă, atribuţiile de administrator judiciar provizoriu vor fi îndeplinite de DOVÎNCESCU IPURL, iar termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este 11 august 2017, urmând ca prima şedinţă a Adunării Creditorilor să se desfăşoare pe 5 septembrie 2017, ora 10:00, la sediul administratorului judiciar.
Creditorii care au solicitat aplicarea Legii 85/2014 sunt ARASOUND SRL (CUI: 15011806), reprezentată de URBAN ŞI ASOCIAŢII SRL, şi MEDIA PROD – ROMANIA CO SRL (CUI: 12029710). Cele două firme au invocat creanţe de 110.164,25 lei (din care 46.338,12 lei reprezintă debit principal şi 63.826,13 lei penalităţi de întârziere), respectiv 327.242,59 lei. TELEGRAF ADVERTISING SRL a contestat valoarea creanţei ARASOUND SRL.
Un creditor şi mai generos decât cei doi menţionaţi este Fiscul, obligaţiile restante la bugetele de stat (la data de 31 martie 2017) fiind de 1.233.294 lei, sumă defalcată astfel:
- Bugetul de stat = 534.372 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 473.905 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 22.172 lei
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 202.845 lei
La o analiză simplistă, situaţia editorului TELEGRAF este următoarea:
de 8 ani înregistrează pierderi consistente şi de 6 ani are capitaluri proprii negative, altfel spus, este în stare de faliment; dacă şi oficial se declară falimentul, creditorii nu recuperează mai nimic pentru că teoretic firma nu are cine ştie ce active – nişte creanţe care probabil nu mai pot fi recuperate.
În realitate, dacă nu a făcut o şmecherie între timp, firma deţine ceva cât de cât valoros – marca TELEGRAF, valabilă până în 2023. Mai deţine şi marca TELEGRAFUL DE PRAHOVA, dar nu cred că interesează pe cineva. În calcul ar putea fi luat şi site-ul, dar aici situaţia e mai complicată şi până acum nu am auzit de niciun lichidator care să vândă un site (conţinutul, că domeniul nu poate fi vândut).
Înfiinţată în decembrie 1994 sub numele CONPRESS CONSTRUCT, actuala TELEGRAF ADVERTISING SRL este controlată de Sorin Gabriel STRUTINSKY (49 de ani) – asociat majoritar şi administrator; celălalt asociat care apare în evidenţele oficiale este Mihail Gheorghe CÂRCIOG.
Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.1290/118/2017 este programat pe 3 octombrie 2017. (sursa foto: facebook.com/telegraf.constanta.5)
NOTĂ:
Dacă aţi găsit informaţii utile în acest articol, gândiţi-vă că s-ar putea să fie de interes şi pentru prietenii Dumneavoastră!
Pentru informaţii despre orice altă insolvenţă/faliment din România, expediaţi cu încredere un email la adresa de contact