Insolvenţa LKN CONSTRUCT: Fiscul a mai găsit nişte datorii la firma lui Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ; afacerea a fost mutată pe CPC LUC, societate înfiinţată de Ana-Ancuţa LUCAN-DROANĂ în mai 2023

LKN CONSTRUCT SRL-D Iaşi (CUI/CIF: 33240948), a intrat în insolvenţă pe data de 12 iulie 2023 (la propria cerere – Dosarulnr.3638/99/2023), iar tabelul preliminar prezintă o masă credală de 1.737.080,85 lei şi următorii trei creditori: patronul Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ (foto) – 897.291,85 lei, AJFP Iaşi – 837.795 lei şi Municipiul Iaşi – 1.994 lei.

Creanţa Fiscului este surprinzător de mare pentru că site-ul ANAF precizează că LKN CONSTRUCT SRL-D înregistra la data de 30 iunie 2023 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de „numai” 493.766 lei, cu menţionea că această sumă include o componentă majoritară de stopaj la sursă.

Demn de semnalat este şi faptul că administratorul judiciar provizoriu FINANCIAL OPERATIONAL RESTRUCTURING IPURL (Lucian Vasile ANDRONIC) a venit cu o erată la tabel, precizând că AJFP nu deţine o creanţă bugetară, cum a anunţat iniţial, ci una garantată! În realitate, garanţiile aproape că nu există, activele imobilizate ale debitoarei la 31 decembrie 2022 fiind de 85.417 lei.

Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ a contestat tabelul preliminar, dar probabil este doar o şmecherie prin care urmăreşte să amâne declararea falimentului… şi normal ar fi fost ca Fiscul să conteste creaţa lui DROANĂ şi să verifice provenienţa sumei de peste un milion de lei pe care susţine el că a adus-o în firmă!

Înfiinţată în iunie 2014, LKN CONSTRUCT SRL-D a fost prima firmă din viaţa lui Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ, iar acest întreprinzător nu s-a deranjat să meargă la Registrul Comerţului pentru a transforma firma în SRL (din SRL-D), aşa cum prevede legea. Au trecut mai bine de 5 ani de la expirarea termenului!

Activitate a început să raporteze abia din 2016, până în 2019 a înregistrat profit, iar la 31 decembrie 2019 înregistra datorii de 594.148 lei şi active circulante de 1.624.568 lei, din care creanţe de 1.535.534 lei… cu menţiunea că probabil s-a recurs la „şmecheria” transformării lichidităţilor în creanţe. Mai exact, LKN CONSTRUCT SRL-D a încheiat anul 2018 cu 657.901 lei în casă şi conturi şi creanţe de numai 19.356 lei… pentru ca după un an lichidităţile să coboare la sub 10% (62.404 lei), iar creanţele să urce la 1.535.534 lei.

Tot în 2019, firma ieşeană începe să apară pe „lista ruşinii”, restanţele fiscale la finalul anului respectiv fiind de 173.733 lei, cu peste 80% stopaj la sursă… iar în august 2019 „se naște” societatea RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL Iaşi (CUI/CIF: 41483794), controlată de Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ, dar în care apare şi Ana-Ancuţa LUCAN-DROANĂ (foto)… pentru că atunci nu era voie ca o persoană să figureze ca unic asociat în mai mult de o firmă.

Dubios, LKN CONSTRUCT SRL-D raportează pentru 2020 un număr mediu de 31 de angajaţi (faţă de 24 în anul anterior), în condiţiile în care veniturile totale sunt de numai 140.000 lei (iar cheltuielile de 870.719 lei). La finalul anului 2020, datoriile la stat erau de 517.674 lei.

Pentru 2021 şi 2022, administratorul Cătălin Ionuţ LUCAN-DROANĂ a declarat un singur angajat, pierderi de 191.335 lei, respectiv 467.232 lei, astfel că anul trecut a fost încheiat cu datorii de 1.592.959 lei şi active circulante de 1.216.489 lei, din care creanţe de 1.213.491 lei.

Din păcate, RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL calcă pe urmele „surorii mai mari”, în sensul că a uitat să-şi achite obligaţiile fiscale, valoarea restanţelor la 30 iunie 2023 fiind de 199.024 lei, cu peste 50% stopaj la sursă. Nu a depus bilanţul aferent exerciţiului financiar 2022, iar la finalul anului 2021 înregistra datorii de 2.285.300 lei şi capitaluri proprii negative, de -835.722 lei.

În luna mai 2023, Ana-Ancuţa LUCAN-DROANĂ a înfiinţat CPC LUC SRL Vişan/Bârnova (CUI/CIF: 48177881). A declarat angajaţi după o lună de la înmatriculare, ceea ce arată că este firma care a preluat afacerea derulată până acum pe LKN CONSTRUCT SRL-D şi RIALUC CONSTRUCŢII LKN SRL. (sursa foto: facebook.com/ionutcatalin.lucandraoana)