VOLKWOOD INDUSTRIE SRL (CUI: 33533166) a fost înfiinţată în august 2014, are sediul social în sat Mârşa, oraş Avrig (judeţul Sibiu) şi se ocupă de “tăierea şi rindeluirea lemnului”.

Deţinută şi administrată până la începutul acestui an de septuagenara Mărioara BANCIU, societatea sibiană a încheiat anul 2017 cu pierderi de 2,35 milioane lei, la o cifră de afaceri de 4,5 milioane lei, datorii de 21,1 milioane lei şi capitaluri proprii negative de -2,32 milioane lei, “performanţe” obţinute cu 48 de angajaţi.

INTERDECO PROFILES SRL (CUI: 26013292) a fost înmatriculată în septembrie 2009, are sediul social într-un apartament din Sibiu, se ocupă tot de “tăierea şi rindeluirea lemnului” şi este deţinută de aceeaşi Mărioara BANCIU – 80% plus FUNDAŢIA POST-PRIVATIZARE (CUI: 9772837) – 20%, iar atribuţiile de administrator sunt îndeplinite de Dragoş Nicolae BANCIU… care din februarie administrează şi VOLKWOOD INDUSTRIE SRL.

Pentru anul trecut, această firmă a raportat 50 de angajaţi, pierderi de 3,5 milioane lei, la o cifră de afaceri de 6,18 milioane lei, datorii de 12,35 milioane lei şi capitaluri proprii pozitive, de puţin peste două milioane lei.

FUNDAŢIA POST-PRIVATIZARE este o organizaţie non-profit fondată în 1996 de Agenţia Naţională pentru Privatizare. În 2016, cu 10 angajaţi, a înregistrat venituri de 186.453 lei şi cheltuieli de 1.144.770 lei, rezultând un deficit de 958.317 lei. La finalul anului respectiv, avea active imobilizate de 155.484.107 lei şi datorii de 10.238.482 lei. Nu s-a deranjat să mai depună bilanţul şi pentru anul trecut… iar peste o lună va pierde domeniul postprivatizare.ro!

Pe 30 iulie 2018, asociatul FUNDAŢIA POST-PRIVATIZARE – care are sediul social în Bucureşti – a depus la Tribunalul SIbiu cerere de deschidere a insolvenţei împotriva INTERDECO PROFILES SRL, demers care a dus la constituirea Dosarului nr.1778/85/2018.

În aceeaşi zi, INTERDECO PROFILES SRL a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva “surorii mai mici” VOLKWOOD INDUSTRIE SRL şi astfel a apărut Dosarul nr.1779/85/2018.

Putem presupune că VOLKWOOD INDUSTRIE SRL nu s-a cerut singură în insolvenţă şi a preferat ca solicitarea să fie depusă de INTERDECO PROFILES SRL pentru ca deschiderea procedurii să mai fie amânată (tărăgănată) câteva luni, plus că e nevoie de mai puţine acte depuse la tribunalul în această situaţie.

Rămâne totuşi un semn de întrebare legat de această “sincronizare” cu FUNDAŢIA POST-PRIVATIZARE, care – chiar dacă este asociat minoritar la una din firme – nu ar trebui să fie în cârdăşie cu aceasta sau chiar cu ambele societăţi.

Deocamdată, Tribunalul Sibiu nu a anunţat/stabilit data primului termen de judecată în niciunul din cele două dosare de insolvenţă, dar probabil nu va fi înainte de a doua jumătate a lunii octombrie 2018. (sursa foto: hubpages.com)




1 August 2018

Spune-ți opinia