La nici 20 de ani, ieşeanul Petru-Cosmin BARIŢCHI a înregistrat firma CREEK FLOWERS Buzău… mutată la Rediu; după un an, a intrat în faliment… cu datorii la stat de 1,3 milioane lei; tânărul antreprenor nu s-a descurajat şi a înfiinţat STRAY FLOWERS Rediu… cu punct de lucru în Neamţ

În aprilie 2021, când încă nu împlinise 20 de ani, ieşeanul Petru-Cosmin BARIŢCHI a înfiinţat societatea CREEK FLOWERS SRL (CUI/CIF: 44102282), cu sediul social în Buzău şi care îşi propunea să deruleze activităţi de „comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor”.

În decembrie 2021, BARIŢCHI mută sediul social în comuna Rediu (judeţul Iaşi) şi redenumeşte firma CREEK FLOWERS IAŞI SRL, nu se deranjează să depună bilanţul pentru anul trecut, iar pe 21 iunie 2022 decide dizolvarea, lichidarea şi radierea firmei… probabil sperând că astfel va îngropa şi datoriile la stat.

Nu a fost să fie, Fiscul a intervenit în etapa de lichidare, susţinând că are de recuperat 1.298.695 lei, şi astfel s-a ajuns la procedura simplificată de faliment, de care se va ocupa lichidatorul judiciar provizoriu CII NECHIFOR EDUARD-EMANUEL – Dosarul nr.4712/99/2022.

Demn de semnalat este şi faptul că, în noiembrie 2021, Petru-Cosmin BARIŢCHI a înfiinţat STRAY FLOWERS SRL (CUI/CIF: 45263902), cu acelaşi obiect de activitate, cu sediul social la aceeaşi adresă din Rediu… şi cu punct de lucru în judeţul Neamţ.

Deocamdată, firma nu figurează pe „lista ruşinii”… dar nici nu cred că a verificat cineva activitatea acestui „florar” pe noua firmă… care a devenit plătitoare de TVA la câteva zile după înfiinţare şi nu a depus bilanţ pe 2021.