Pe data de 22 ianuarie 2025, Tribunalul Iaşi a admis cererea debitoarei LAUR-YULI TRANS SRL Uricani (CUI/CIF: 16716201) şi a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment, numind în funcţia de lichidator judiciar provizoriu practicianul propus de debitoare, MOLDROM INSOLVENCY IPURL – Dosarul nr.6914/99/2024.
Demn de semnalat este faptul că firma ieşeană şi-a cerut direct falimentul în momentul în care activitatea era suspendată (începând cu 1 septembrie 2024), iar acest demers pare nejustificat dacă ne raportăm la rezultatele financiare înregistrate de acest agent economic.
Înfiinţată în 2004 sub numele RECUPERATORII SRL şi rebotezată în 2015, societatea LAUR-YULI TRANS SRL este deţinută şi administrată de Iulian PLĂMĂDEALĂ, a înregistrat profituri de peste 20% din cifra de afaceri în perioada 2016-2023, în condiţiile în care cu maxim doi angajaţi a obţinut venituri anuale de aproximativ 800.000 lei în ultimii 5 ani (2019-2023).

Surprinzător de mare şi într-o creştere continuă este valoarea creanţelor, care la 31 decembrie 2023 a ajuns la 1.218.567 lei, cu 57% mai mare decât cifra de afaceri din anul respectiv, situaţie care sugerează că, de fapt, profiturile înregistrate de firma lui Iulian PLĂMĂDEALA au fost folosite în scop personal de patron (ca să nu spun că au fost sustrase), iar în contabilitate au fost „transformate” în creanţe.
Demn de semnalat este şi faptul că, tot la 31 decembrie 2023, LAUR-YULI TRANS SRL avea datorii de numai 96.126 lei, de aproape 13 ori mai mici decât creanţele! În condiţiile în care mai figura şi cu 37.723 în casă şi conturi la bănci, este greu de înţeles de ce o firmă cu asemenea indicatori financiari se declară în incapacitate de plată!
În cadrul Dosarului de faliment nr.6914/99/2024, al debitoarei LAUR-YULI TRANS SRL, data limită pentru înscrierea la masa credală este 10 martie 2025, iar următorul termen de judecată este programat pe 30 aprilie 2025.











