În cadrul rubricii Ştirile SUPERVIZOR.ro, anunţ ce dosare noi de insolvenţă au fost deschise în ziua lucrătoare anterioară (sau în urmă cu două-trei zile în cazul unor instanţe care nu se grăbesc să posteze informaţiile pe portal.just.ro).

Pentru a veni în sprijinilor abonaţilor SUPERVIZOR.ro care urmăresc anumite dosare de insolvenţă sau doresc să participe la unele şedinţe de judecată, am decis să prezint zilnic o listă cu dosarele de insolvenţă care au termen de judecată în următoarea zi lucrătoare.

Precizez că lista include doar dosare pentru care urmează să se pronunţe sentinţa de admitere/respingere a cererii de insolvenţă, nu şi dosare pentru care a fost deschisă deja procedura şi care au ajuns în diverse stadii. Ca şi la Ştirile SUPERVIZOR.ro, sunt vizate debitoarele cu datorii de peste 200.000 euro (conform ultimului bilanţ public), pe care eu le consider/numesc “firme importante“. Şi această rubrică are un index alfabetic al debitoarelor (la final).




Cereri de insolvenţă care se vor judeca MÂINE , 3 octombrie 2018

¤ CAR KRAFT SERVICE SRL Bucureşti (CUI: 27855701): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.31795/3/2018

¤ CORAL OPTIM SRL Bucureşti (CUI: 33499226): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea CRIS PROD COM DISTRIBUTION SRL Baloteşti/Ilfov (CUI: 30279765) – Dosar nr.19682/3/2018

¤ ENERGY RAV-SIM SRL Arad (CUI: 32772203): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.2004/108/2018

¤ GO TRANS INTERNATIONAL SERVICES 2005 SRL Corbeanca/Ilfov (CUI: 18160977): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea ROMAR SHIPPING AGENCY SRL Constanţa (CUI: 15246594) – Dosar nr.1669/93/2018

¤ GRIG WOOD SRL Poiana Mărului/Suceava (CUI: 33315773): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.3174/86/2018

¤ HERLITZ STRUKTUR SRL Domneşti/Ilfov (CUI: 30366179): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea DSP MEDIACONS SRL Oradea (CUI: 30450201) – Dosar nr.1624/93/2018

¤ INFRATOTAL CONSTRUCT SRL Cluj-Napoca (CUI: 18764884): cerere de insolvenţă depusă de Fisc – Dosar nr.437/1285/2018

¤ JANTE SI ANVELOPE SRL Dobroeşti/Ilfov (CUI: 24466270): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea AUTO SOFT SERVICE ROTI SRL Fundeni/Ilfov (CUI: 15574770, în faliment) – Dosar nr.1462/93/2018

¤ LIV’S FOOD SRL Bucureşti (CUI: 34200232): cereri de insolvenţă depuse de DEBITOARE şi de creditoarea GOLDEN PROVIDER DISTRIBUTION SRL Bucureşti (CUI: 28016198) – Dosar nr.30413/3/2018

¤ MILLENIUM EURO SRL Bucureşti (CUI: 13729150): cerere de insolvenţă depusă de DEBITOARE – Dosar nr.32076/3/2018

¤ PROBANA FRESH SRL Voluntari/Ilfov (CUI: 27387139): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea POMARIUM FRUCT SRL Bucureşti (CUI: 27354972, în faliment) – Dosar nr.1484/93/2018

¤ SOMES CAFE BAR BOEMA SRL Cluj-Napoca (CUI: 2871736): cerere de insolvenţă depusă de MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA – Dosar nr.521/1285/2018

¤ TELECERNA SRL Deva (CUI: 13880241): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea UMAC UTILAJE MAŞINI ACCESORII ŞI CONSUMABILE SRL Bucureşti (CUI: 34160472) – Dosar nr.3550/97/2018

¤ TRANSILVANIA TRADING HOUSE SRL Deva (CUI: 15628438): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL Timişoara (CUI: 13068482) – Dosar nr.3174/97/2018

¤ VARADINUM SOLAR SRL Cluj-Napoca (CUI: 30661225): cereri de insolvenţă depuse de două persoane fizice – Dosar nr.534/1285/2018

¤ VIA STRADE INTERNATIONAL SRL Bucureşti (CUI: 32793001): cerere de insolvenţă depusă de creditoarea BANCA TRANSILVANIA – Dosar nr.17480/3/2018
……………………………….




Index alfabetic al debitoarelor care pot intra în insolvenţă pe 3 octombrie 2018

  • CAR KRAFT SERVICE SRL Bucureşti (CUI: 27855701)
  • CORAL OPTIM SRL Bucureşti (CUI: 33499226)
  • ENERGY RAV-SIM SRL Arad (CUI: 32772203)
  • GO TRANS INTERNATIONAL SERVICES 2005 SRL Corbeanca/Ilfov (CUI: 18160977)
  • GRIG WOOD SRL Poiana Mărului/Suceava (CUI: 33315773)
  • HERLITZ STRUKTUR SRL Domneşti/Ilfov (CUI: 30366179)
  • INFRATOTAL CONSTRUCT SRL Cluj-Napoca (CUI: 18764884)
  • JANTE SI ANVELOPE SRL Dobroeşti/Ilfov (CUI: 24466270)
  • LIV’S FOOD SRL Bucureşti (CUI: 34200232)
  • MILLENIUM EURO SRL Bucureşti (CUI: 13729150)
  • PROBANA FRESH SRL Voluntari/Ilfov (CUI: 27387139)
  • SOMES CAFE BAR BOEMA SRL Cluj-Napoca (CUI: 2871736)
  • TELECERNA SRL Deva (CUI: 13880241)
  • TRANSILVANIA TRADING HOUSE SRL Deva (CUI: 15628438)
  • VARADINUM SOLAR SRL Cluj-Napoca (CUI: 30661225)
  • VIA STRADE INTERNATIONAL SRL Bucureşti (CUI: 32793001)

……………………………….





2 Octombrie 2018

Spune-ți opinia