MARIAN ENACHE: Pensie de stat, pensie specială de fost deputat, pensie de avocat şi indemnizaţie de revoluţionar! Plus leafa de la CCR… TOTAL: 812.982 lei

Zilele trecute „ne-am minunat” când am aflat ce bani primesc Valer DORNEANU, Daniel MORAR şi Mona-MARIA PIVNICERU, judecători la Curtea Constituţională.

Astă a venit vremea „să ne crucim”… uitându-ne le declaraţia de avere a lui Marian ENACHE (foto), tot judecător la CCR.

Conform acestui document, Marian ENACHE (65 de ani) a încasat anul trecut următoarele sume:

  • 297.000 lei – salariu de la CCR
  • 321.476 lei – pensie de stat (pentru anul 2018)
  • 67.714 lei (63.700 lei + 2.184 lei + 1.830 lei) – pensie de stat (diferenţe pentru diverse perioade)
  • 91.476 lei – pensie specială ca fost deputat (oficial se numeşte indemnizaţie)
    23.412 lei – pensie de avocat
  • 11.904 lei – indemnizaţie de revoluţionar

TOTAL: 812.982 lei, din care 389.190 lei – pensie de stat (inclusiv acele diferenţe)




Şi ca să nu credem că doar se laudă cu aceste sume, Marian ENACHE a trecut în declaraţia de avere şi numerele adeverinţelor care atestă că a primit aceşti bani!

O bilă albă pentru că, deşi a completat declaraţia „de mână”, a scris foarte citeţ şi nu a mâzgâlit sumele încasate, aşa cum a făcut „dinozaurul” DORNEANU.

Şi un ultim aspect demn de semnalat: Marian ENACHE scrie în declaraţia de avere că are 187.000 euro „în posesie personală”. Să înţelegem că judecătorul CCR consideră că e mai sigur să ţină banii „la saltea” decât să îi ducă la bancă?! (sursa foto: comisarul.ro)

DOCUMENT ATAŞAT:
Marian ENACHE – declaraţie de avere (2019)

CITIŢI ŞI:
Valer DORNEANU: Pensie de 322.220 lei, dublă faţă de anul anterior. Venituri de 749.305 lei… doar în 2018!

Daniel MORAR are 52 de ani… pensie de 350.885 lei! Plus indemnizaţie de 277.284 lei

MONA PIVNICERU: Pensia a crescut anul trecut cu 62.589 lei… şi a ajuns la 384.650 lei; veniturile din 2018 au totalizat 702.542 lei