MARIUS STOIAN a scăpat (în prima instanţă) de atragerea răspunderii personale; firma lui DAN CÂRLAN a pierdut (teoretic) 767.200 lei

Marius STOIAN (foto, 49 de ani) este un tip născut în comuna Şipote din judeţul Iaşi despre care o parte a presei locale/regionale spune/crede că e unul dintre băieţii deştepţi din zona consultanţei pentru fonduri europene. Ca argumente în sprijinul unor astfel de afirmaţii sunt aduse contractele încheiate cu mai multe primării din judeţul Iaşi şi rezultatele financiare ale firmei PRO AMI’S CONSULTING SRL (CUI: 25730574), reuşite care s-ar datora (şi) „încuscririi” cu Dan CÂRLAN (56 de ani). Dacă nu ştiţi cine e Dan CÂRLAN… chiar nu aţi pierdut cine ştie ce!

Rezultatele oficiale ale firmei de consultanţă PRO AMI’S CONSULTING SRL nu mi se par extraordinare… şi nu acesta este subiectul de azi, ci o altă societate deţinută (juma-juma) de acest individ şi de soţia Irina Daniela STOIAN (49 de ani), care se numeşte AMI’S BUSINESS CONSTRUCŢII SRL Iaşi (CUI: 25730566)… şi care se află în faliment din octombrie 2015, procedura (iniţială) de insolvenţă fiind deschisă pe 20 noiembrie 2012 – Dosarul nr.8558/99/2012.

Creanţa firmei lui Dan CÂRLAN nu se regăseşte în bilanţ

Conform ultimului „tabel definitiv consolidat al obligaţiilor debitoarei AMI’S BUSINESS CONSTRUCŢII SRL Iaşi”, publicat în mai 2016, masa credală a firmei deţinute de cei doi STOIAN, dar administrată doar de mascul, se ridica la 2.712.714,25 lei, din care – reţineţi această valoare! – suma de 767.200 lei reprezintă creanţa cu care este înscrisă LAURA TURISM SRL (CUI: 24318339) şi reprezintă „contravaloare cote din profit neachitat conform contractului de asociere în participaţiune„.

Pentru cine nu ştie: LAURA TURISM SRL este o societate care are ca obiect principal de activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, este deţinută de Dan CÂRLAN, oficial fiind administrată de Dan Constantin TIHULCĂ (32 de ani). Mai pe scurt, este vorba de o pensiune a familiei CÂRLAN, amplastă în judeţul Neamţ… şi care în ultimii doi ani a avut un singur angajat.

Prin urmare, se poate spune că firma soţilor STOIAN a ţepuit firma lui Dan CÂRLAN cu 767.200 lei… dar nu asta e problema. Conform bilanţului aferent anului 2016, LAURA TURISM SRL a raportat creanţe (sume de încasat) în valoare de 275.851 lei. Şi diferenţa până la 767.200 lei… unde e? În plus, AMI’S BUSINESS CONSTRUCŢII SRL a avut aproape numai pierderi, de unde cote din profit”?

Fiscul a cerut atragerea răspunderii personale

În cadrul procedurii de insolvenţă/faliment:

creditorul desemnat de Adunarea Creditorilor – DGRFP Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul STOIAN Marius, în calitate de fost administrator statutar al societăţii AMI’S BUSINESS CONSTRUCŢII SRL, solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia în baza art.138 din Legea 85/2006 

În motivare, arată creditoarea că debitoarea îi datorează suma de 840.536 lei, cu care s-a înscris pe tabelul definitiv al creanţelor. Pasivul rămas neacoperit al debitorului este în suma de 2.636.745 lei

Cererea Fiscului de atragere a răspunderii personale împotriva lui Marius STOIAN a fost depusă pe 27 mai 2016 şi a fost soluţionată de judecătorul Roxana BABIR de la Tribunalul Iaşi pe 10 octombrie 2017 – Dosarul nr.8558/99/2012/a5. Iar decizia instanţei a fost de respingere a acţiunii formulate de DGRFP – AJFP Iaşi, cu menţiunea că această sentinţă nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel „în termen de 7 zile de la comunicare”.

Prin urmare, Marius STOIAN a scăpat basma curată (cel puţin până la un eventual apel), Fiscul a ratat şansa de a recupera creanţa invocată, de 840.536 lei, iar Dan CÂRLAN rămâne păgubit/ţepuit de 767.200 lei. Şi, totuşi, toată lumea pare mulţumită…

LEGENDĂ FOTO:
Marius STOIAN şi soţia Irina Daniela STOIAN, naşi la nunta fiicei lui Dan CÂRLAN – septembrie 2015 (sursa foto: ziaruldeiasi.ro)